Refugiul unui copil in Romania. - Boris Rozescu.
Ceea ce ramasese intre liniile garii, dupa plecarea celor doua trenuri: doi oameni care stateau incremeniti, unul in fata celuilalt, ca doua statui.
Nu ne urneam din loc niciunul, parca sa nu stricam visul, caci nu putea fi realitate.
Nu stiam cine e femeia aceea mica, cu parul carunt si imbracata in haine cernite.
Buza de jos tremurand usor.
Ii vedeam ochii puternic deschisi si privind spre mine neincrezatori.
Ne uitam unul la altul.
M-am oprit la un pas-doi inaintea ei.
De pe scara vagonului, era sa sar peste ea.
In urma ei au fost aruncate, pe fereastra, doua papornite care s-au rostogolit pe peronul dintre linii.
Spre mine alerga o femeie cu parul carunt, imbracata in negru.
Si trenul meu se urnise.
Ca la o porunca, fara voia mea, aproape instinctiv, am inceput sa cobor.
De pe scari sari o femeie si alerga spre vagonul pe care eram eu.
Se vedea dupa miscarea lenta a rotilor.
Note de jurnal din anii 1940 Celalalt tren pornise deja.
Refugiul unui copil in Romania
