Atunci când ne gândim la moarte ne gândim la ceva definitiv un mister pe cât de întunecat pe atât de nepătruns cel puţin cu raţiunea umană.
Suntem aceiaşi şi totuşi mereu alţii pe Drumul nostru către Desăvârşire parcă nici nedându-ne seama când anume lutul se transformă în Lumină..
Miracolul este ca noile celule să fie întotdeauna superioare celor care au murit eliberate de furia tristeţea ura frica şi boala celor de dinaintea lor.
Este acesta un miracolul? Este un firesc al Creaţiei care e în continuă devenire transfigurare și alchimizare.
Se pot aşadar organele regenera? Da în fiecare secundă mor şi se nasc părticele minuscule de ficat pancreas inimă piele creier... În fiecare moment noi murim şi renaştem câte un pic.
Cel mai preţios dar şi cel mai greu blestem se înlănţuie inexorabil însă acest lucru asigură mersul înainte.
Viaţa se află în Om de la însufleţirea materiei iar moartea de la Cădere.
Ciclul vieţii şi al morţii se repetă la infinit în tot ceea ce ne înconjoară: apusul e urmat de răsărit sămânţa înmormântată târziu în toamnă răsare verde primăvara pulsaţiile emise la moartea unei stele expulzează materie care va forma viitoarele generaţii de corpuri cereşti. Şi totuşi nimic în natură nu se naşte pentru a muri ci pentru a renaşte.
Atunci când ne gândim la moarte ne gândim la ceva definitiv un mister pe cât de întunecat pe atât de nepătruns cel puţin cu raţiunea umană
