Uneori nu ai in ce sa-ti ineci gandurile... - Romulus Dobrin.
Sa fii multumit ca „ai dreptate".
Dar oare certitudinile nu inseamna stagnare? Crearea unei credinte, asupra unui lucru (stare sau orice alta denumire), ca fiind imuabila si de necombatut, nu inseamna regres? Sa ajungi la „multumire de sine" inseamna declin.
Aceasta departare de certitudini poate parea ca o mentinere intr-un plan imediat superficial.
Ceea ce ne face sa nu credem cu adevarat in „ceva".
Lipsa certitudinilor...
Libertatea de a nu gandi „in ceva", „la ceva", de a nu lasa „acel ceva" sa se surpe peste tine, acesta pare a fi scopul ultim al gandirii.
Sa fii mort si viu in acelasi timp.
Oare nu asta inseamna un gand liber? Sa nu poti sa te afunzi in ceva, sa fii orb si surd la orice tentatie de a te apropia de un concept sau un principiu, un vid al constiintei care sa te impresoare si care sa te aduca intr-o stare catatonica.
Nu le mai poti ingropa in nimic, doar le lasi sa plonjeze in vid.
Dupa ce te-ai saturat de oameni, de Idee, de Dumnezeu, de absolut tot ce te inconjoara, nu-ti mai poti acoperi ideile cu nimic.
Uneori nu ai in ce sa-ti ineci gandurile..
