O poezie a cotidianului vizitat fara iluzii, cu un zambet amar care da repede intr-un rictus de oboseala si suferinta.
Iar daca o covrigareasa potoleste foamea saracilor lumii acesteia completamente lipsita de har, poetei nu-i ramane altceva mai bun de facut decat sa contemple spectacolul cu un aer sceptic, mai putin sa vitupereze si mai deloc sa se ia peste picior… - Mircea Petean.
Despre fervoarea cautarii unui punct de sprijin prin foitele despartitoare de lumi ne marturiseste ea, in fond.
Versuri sumbre, parca zgariate cu stiletul pe propria piele, imagini crude desprinse dintr-o biografie ultragiata, semne si simboluri crestine valorizate preponderent negativ, un refuz programatic al poetizarii in favoarea sugestiei unui anume sfarsit - asa arata puzzle-ul poetic construit abil de Simona Serban din disperare si revolta, dar cu speranta eliberarii de povara tacerii si a fricii.
O poezie a cotidianului vizitat fara iluzii, cu un zambet amar care da repede intr-un rictus de oboseala si suferinta
