(1978-1988) nonfictiuni Reeditarea celor trei volume de reportaje semnate de Cornel Nistorescu inainte de 1989 [...] La acea vreme, «
Conducatorul iubit » si aparatul sau de propaganda ne asigurau ca ne indreptam spre comunism in zbor, ca suntem dusi fara gres, in fiecare zi, ceas de ceas, pe noi culmi de progres si civilizatie.
Autorul nu scrie l.
Textele au o anumita naturalete, o franchete, asigurata adesea prin asumarea naratiunii la persoana I si printr-o empatie care castiga.
Constructia primeaza in mai toate reportajele lui Cornel Nistorescu, iar ea este vizibila, desi nu ostentativa.
Realitatea nu este prizata si redata cu indiferenta, ci este reconstruita, reinventata.
Nu doar datorita intamplarilor relatate, culese ca atare din realitate conform conventiei genului, ci mai ales gratie modului de a le pune in pagina.
Iar reportajele lui Cornel Nistorescu exceleaza la acest capitol.
Emotia estetica.
Un text este literar daca reuseste sa starneasca emotia. [...] Fictiune-nonfictiune nu mai reprezinta, oricum, un criteriu legitim.
Insist : Cornel Nistorescu este un scriitor pornit in cautarea aventurii in cel putin aceeasi masura in care este un jurnalist trimis pe teren pentru investigarea unui eveniment.
Dimpotriva, mana scriitorului, dar mai ales imaginatia lui se simt inca de la primul reportaj din volumul de debut si dau tonul, rafinandu-se, in cartile ulterioare.
Textele nu mai respecta conventia preciziei, nu mai « raporteaza » totul in cifre, culegand date exacte.
Iar aceasta difera substantial, daca nu total de resorturile ideologice comune in epoca.
Intamplari in linistea unei fotografii (Editura Junimea, 1978), Paradisul provizoriu (Editura Albatros, 1982) sau Proprietarul de iluzii (Editura Cartea Romaneasca, 1988) sunt titluri care implica si o poetica a reportajului. [...] Ceea ce se poate observa inca de la o prima ocheada superficiala este faptul ca, atunci cand isi aduna in volume reportajele, Cornel Nistorescu le pune sub titluri care tradeaza disponibilitatile sale lirice in mai mare masura decat pe cele « realiste », de autor care este obligat sa se miste in marginea cotidianului.
Cum ? Aducandu-l pe terenul sigur al literaturii, scuturandu-l de prejudecata preciziei si a utilitarismului propagandistic.
Cornel Nistorescu a reusit sa resusciteze, intr-un context deloc permisiv, un gen care parea compromis definitiv.
Din cuvantul inainte al lui Petru Romosan [...] Nu intamplator, numele ziaristului a fost asezat alaturi de cel al lui Geo Bogza – maestrul absolut al genului la noi.
Noroc ca nu i-a reusit ! Nonfictiunea lui va fi, poate, cel mai bun pseudoroman al acelui sfarsit de lume.
Cornel Nistorescu isi dorea sa scrie fictiune. si, foarte probabil, definitiv inutile.
In schimb, opere de fictiune citite pe atunci cu nesat devin caduce. [...] Literatura nonfictionala din acest volum are toate sansele sa dureze si sa depuna marturie despre o epoca din ce in ce mai greu de inteles pe masura ce timpul ne indeparteaza de ea.
Pentru ca talentul e la fel de misterios ca si viata, care triumfa intotdeauna.
Cum sa rezolvi o asemenea ecuatie absurda ? Talentul, acest enigmatic « talant » evocat in Biblie , are intotdeauna solutiile lui.
Reportajele din volumul de fata sunt rezultatul acestui paradox : obligatia de a fi optimist intr-o lume care se prabuseste, dar despre o atare prabusire nimeni nu are nici o informatie, nici macar o intuitie, ci doar dorinte care par irealizabile. si inca unul atat de apropiat.
Dar nici scriitorul la ziar, reporterul, si nici oamenii printre care traia n-aveau habar ca nenorocirea lor are un capat.
Lumea aceea fortat optimista isi continea sfarsitul apropiat.
Imparatia parea sa dureze inca 1 000 de ani, desi in numai 10 ani ea se prabusea in lacrimi si sange, in minciuni si mistificari criminale.
Oricine scria la ziar, in revistele de orice fel, care apareau, oricum, toate sub conducerea inteleapta a partidului unic, trebuia sa probeze ca e inarmat cu un optimism nestramutat. (1978-1988) nonfictiuni Reeditarea celor trei volume de reportaje semnate de Cornel Nistorescu inainte de 1989 [...] La acea vreme, «
Conducatorul iubit » si aparatul sau de propaganda ne asigurau ca ne indreptam spre comunism in zbor, ca suntem dusi fara gres, in fiecare zi, ceas de ceas, pe noi culmi de progres si civilizatie
