Personalitatea arhimandritului Sofronie (1896–1993) poate fi cel mai exact caracterizata prin cateva cuvinte: ucenicul si legatarul testamentar al Cuviosului Siluan Athonitul .
In aceasta perspectiva, Rugaciunea inceteaza de a mai fi o simpla tehnica de meditatie subiectiva, intelectuala, si devine ontologie in act, arta suprema cu forta restauratoare, de refacere a frumusetii si integritatii originare a omului si a intregii fiinte in comuniunea cu Dumnezeul Personal al Revelatiei Bisericii..
Scris pentru omul framantat al secolului XX, acest veritabil catehism duhovnicesc evidentiaza in primul rand unitatea indisolubila a experientei ecleziale ortodoxe, in acelasi timp biblica si mistica, dogmatica si liturgic-sacramentala.
Volumul de fata este o sinteza a invataturii si practicii rugaciunii asa cum s-au cristalizat acestea in traditia duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe si asa cum arhimandritul Sofronie le-a trait si practicat in intreaga sa viata.
Ajuns la Athos dupa o perioada de cautari estetice, ca artist avangardist, religioase, concretizate in experiente de tip yoga si budist, si studii teologice abandonate, descopera la Sfantul Munte, sub indrumarea de exceptie a „staretului&rdquo
Siluan, adevarata viata mistica de asceza si rugaciune dupa care aspira de mult.
Personalitatea arhimandritului Sofronie (1896–1993) poate fi cel mai exact caracterizata prin cateva cuvinte: ucenicul si legatarul testamentar al Cuviosului Siluan Athonitul
