Pentru mine, inchinarea inseamna o relatie.
Daca incercam sa intelegem inchinarea prin cuvintele folosite, vom obosi numaidecat de aceste cuvinte, fiindca, daca nu au adancimea tacerii, sunt superficiale si plictisitoare.
Mitropolitul Antonie de Suroj.
Daca putem face asta, putem folosi orice forma de inchinare.
Acel om invatase sa vorbeasca cu Dumnezeu, fara a rupe tacerea intimitatii prin cuvinte.
Taranul a raspuns: „Il privesc, ma priveste si suntem fericiti impreuna”.
Acest lucru e mai usor de facut decat ar parea la prima vedere; insa e nevoie de putin timp, de putina incredere si de curajul de a incepe.
Candva, parohul din Ars, un sfant francez din secolul al XVIII-lea, l-a intrebat pe un taran batran ce anume face ore in sir in biserica, aparent fara ca macar sa se roage.
Atata timp cat e nevoie sa vorbim pentru a pastra legatura, putem, fara ezitare si cu regret, sa presupunem ca relatia e inca superficiala; la fel, daca vrem sa ne inchinam lui Dumnezeu, trebuie, mai inainte de toate, sa invatam sa ne bucuram, ramanand tacuti impreuna cu El.
Fiecare exprimare, fie rostita, fie in fapta, poate ajuta, dar nu sunt decat expresii a ceva esential si anume, a unei adanci taceri a comuniunii.
Cu totii stim, in privinta relatiilor umane, ca iubirea si prietenia sunt mai adanci daca putem sta cu cineva in tacere.
Acest lucru este, cred, esential.
Unul dintre motivele pentru care cultul comunitar sau Rugaciunea particulara par a fi atat de vlaguite sau atat de conventionale este acela ca actul inchinarii, care se naste in inima ce se impartaseste de Dumnezeu, este prea adeseori absent.
Asadar, ca o prefata la aceasta carte despre rugaciune, ce doresc sa exprim este certitudinea despre realitatea personala a unui Dumnezeu cu care se poate stabili o relatie.
Prin urmare, doresc sa le cer cititorilor mei sa-L trateze pe Dumnezeu drept un semen, drept cineva si sa pretuiasca aceasta cunostinta la fel cum pretuiesc o relatie cu un frate sau cu un prieten.
Nu poti invata inchinarea pe cineva care nu L-a simtit pe Dumnezeul cel viu; poti sa-l inveti sa actioneze ca si cum ar crede, dar nu va avea acea atitudine spontana care e cu adevarat inchinare.
Cred ca inchinarea poate sa nu insemne nimic pentru cineva ce nu are un obiect al inchinarii.
Nu eram un om credincios, apoi, intr-o zi, L-am descoperit pe Dumnezeu, Care mi S-a revelat imediat drept valoarea suprema si sensul deplin al vietii, dar in acelasi timp ca Persoana.
Pentru mine, inchinarea inseamna o relatie
