Constănţean, marcat parcă genetic de imaginarul marin, cu nostalgii antice şi medievale, Ştefan (Fane) Vlădoianu (1910-1974) - a cărui creaţie lirică aparţine mai toată anilor de detenţie - s-a numărat printre vocile poetice cele mai dragi celor trecuţi prin temniţele comuniste şi care cred încă, chiar în lipsa dovezilor materiale, că sfîrşitul său, într-un accident stupid, la 10 ani de la punerea în libertate, n-ar fi fost străin de mîna criminală a Securităţii.
Fie ca aceste prezenţe esenţiale să rămînă spornic lucrătoare în iconomia eternităţii româneşti! Răzvan Codrescu.
Marele său admirator, profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor, la rîndul lui fost deţinut politic, a avut iniţiativa acestei ediţii, pe care şi-a asumat-o generos, atît spiritual, cît şi material (aşa cum făcuse şi cu ce s-a păstrat din opera poetică a lui Constantin Oprişan).
Dar oricum va fi trăit şi va fi murit, el îşi merită posteritatea atîi ca mărturisitor, cît şi ca poet, căutător neobosit de ritmuri noi, fascinat pînă la preţiozitate de resursele expresive ale limbii române, în care a fost mereu acasă şi liber fără rest.
Constănţean, marcat parcă genetic de imaginarul marin, cu nostalgii antice şi medievale, Ştefan (Fane) Vlădoianu (1910-1974) - a cărui creaţie lirică aparţine mai toată anilor de detenţie - s-a numărat printre vocile poetice cele mai dragi celor trecuţi prin temniţele comuniste şi care cred încă, chiar în lipsa dovezilor materiale, că sfîrşitul său, într-un accident stupid, la 10 ani de la punerea în libertate, n-ar fi fost străin de mîna criminală a Securităţii
