Dupa o provocatoare teza de doctorat despre „Nelinistea in literatura moderna”, Raluca Faraon imi face surpriza acestui consistent volum de versuri nu mai putin nelinistite.
Avem de-a face, prin urmare, cu o interferenta tematica si, mai mult, cu o concrestere organica a doua moduri de a exprima acest sentiment fondator.
Singura sansa, singura speranta de a scapa din aceasta atmosfera irespirabila este regasirea emotiei: „intr-un morman de cutii goale/ de peturi si ziare umede/ te-am gasit emotie/ erai zgribulita cu ochii mari/ ca Gelsomina lui Fellini…” In acest poem si alte cateva – memorabile („nu sunt poeta”, „respiro”, „migratia fricii”) – consta pledoaria convingatoare a Ralucai Faraon.
Un debut atipic, retro, in linie modernista, un debut remarcabil.
Mircea MARTIN.
Daca, intr-o parte a lor, poemele transcriu o senzatie de apasare, singuratate si captivitate („era stramt de frig”), intr-o alta parte, ne infatiseaza o lume de cosmar si apocalipsa, o lume amnezica, robotizata, in care oamenii pasesc „pe covoare de spaima”, sunt atacati de „fluturi mari, cu gheare, cu ochii bulbucati, fara expresie” si terorizati de „ochii vigilenti ai zadarniciei”.
Dupa o provocatoare teza de doctorat despre „Nelinistea in literatura moderna”, Raluca Faraon imi face surpriza acestui consistent volum de versuri nu mai putin nelinistite.
Avem de-a face, prin urmare, cu o interferenta tematica si, mai mult, cu o concrestere organica a doua moduri de a exprima acest sentiment fondator
