Mi se pune întrebarea: „Ce ziceţi, e bine cum iert?” Sunt nevoită să răspund: „Nu e bine.
La ce bun linişte sufletească, dacă el, omul, simte nevoia să fie materialist, să intre în cursa cu obstacole! El vrea să îşi arate puterea, vrea să strălucească, să primească onoruri şi �.
Dumnezeu vede că, de fapt, omul nu vrea să se schimbe.
Iertarea făcută cu superioritate arţăgoasă, cât o fi ea de sfântă, se duce în patru vânturi.
Iertarea făcută în fugă seamănă cu o promisiune politicoasă pe care o uiţi imediat, o faci doar ca să arăţi ce caracter frumos ai.
Iertarea trebuie să fie sfântă, aşa cum este şi viaţa, nu poţi s-o înveţi la repezeală.
Mă uit la ei, îi ascult şi mă minunez de modul în care se ocupă ei de iertare.
Există şi oameni hiperactivi care sunt gata să facă orice pentru a merge înainte în viaţă.
Ea nu te întreabă dacă ştii ce este bine şi ce este rău, ea te învaţă.
Cei care, sub masca bunătăţii, contribuie la o astfel de îndobitocire, vor fi pedepsiţi de viaţă, căci viaţa este locul în care se sporeşte înţelepciunea.
Evident că există şi oameni leneşi, cărora le place confortul, care cu mare plăcere îi lasă pe alţii să îi servească şi care nu se îngrijorează deloc de faptul că îşi încetinesc dezvoltarea raţiunii.
Părinţii trebuie să-l înţeleagă şi să nu-l considere un ingrat.
Sau, de exemplu, dacă un copil vrea să-şi dezvolte inteligenţa, grija excesivă a mamei lui sau a tatălui îl enervează, fiindcă el nu vrea să ajungă un idiot.
Nimeni nu-i va spune mulţumesc.
Cine vrea să fie bun pentru alţii, face totul pentru ei şi nu-i lasă şi pe ei să facă eforturi, le face rău, fiindcă îi privează de experienţa vieţii.
Rostul lor este să ne pună la încercare şi să ne facă mai înţelepţi.
Nu trebuie să ne ferim de greutăţi, nici pe noi, nici pe alţii.
Cine aşteaptă ziua de mâine fără să ţină cont de greutăţile ei, ci mai ales pentru greutăţile ei, acela îşi va păstra mintea limpede până la adânci bătrâneţi.
La bărbaţi acest lucru se întâmplă mai rar.
Acum nu mai au necazuri pentru că nu mai au memorie, pe care noi o numim raţiune.
Viaţa le hărăzise multe obstacole, ca să înveţe să simtă bucurie de pe urma faptelor şi realizărilor lor, iar ele oftează după drumul de aur al vieţii lor, până când corpul le va oferi acel ceva după care au tânjit.
Priviţi femeile în vârstă care suferă de tulburări de memorie, de ateroscleroza creierului şi, în cele din urmă, de aşa-numitul marasm senil – ele au primit ce şi-au dorit.
Doriţi o asemenea viaţă? Cu cât omul doreşte mai mult o viaţă uşoară, cu atât atrage mai mult ceea ce doreşte, până când raţiunea se degradează, ajungând la nivelul unui idiot.
O viaţă plină de bucurii, o viaţă fără nicio piedică o au doar idioţii.
Aşa-numita viaţă uşoară este un drum fără oprelişti.
Omul care năzuieşte să aibă o viaţă uşoară, în realitate nu ştie ce vrea.
A învăţa înseamnă a conştientiza obstacolul şi a-l elibera.
Trebuie înţeles că noi venim pe această lume ca să învăţăm.
Buna dumneavoastră intenţie nu este suficientă.
Dar dacă vă veţi obliga să-i cereţi iertare, strângând din dinţi, nu veţi avea niciun rezultat.
Dacă unui gând rău îi veţi spune drum bun, el o va lua pe drumul cel bun.
La fel trebuie iertate şi stresurile, mai bine zis, să le cereţi iertare că le ţineţi captive şi atunci ele se vor descătuşa.
Iertându-vă părinţii, scăpaţi de propriile neajunsuri, le faceţi lor un bine şi veţi primi şi dumneavoastră însutit.
Aţi apărut pe această lume ca să ispăşiţi răul părinţilor. Şi atunci o să vă faceţi şi dumneavoastră bine.” Aşa este în viaţă, i se dă celui care dă, cel care ia rămâne cu mâna goală.
Când o să-i iertaţi pentru ca lor să le fie bine, atunci va fi cum trebuie.
V-aţi iertat mama şi tatăl ca să vă însănătoşiţi dumneavoastră.
Mi se pune întrebarea: „Ce ziceţi, e bine cum iert?” Sunt nevoită să răspund: „Nu e bine
