„Ce punti de legatura se pot identifica, in istoria secolului XX, intre germanul Hindenburg si francezii Petain sau de Gaulle, intre polonezul Piłsudski si finlandezul Mannerheim, intre turcul Mustafa Kemal si oricare dintre cei pomeniti mai sus? Faptul ca toti s-au remarcat ca militari destoinici si ca toti au ajuns, in tarile lor, sa ocupe functia suprema.
Toate au avut o existenta romanesca, toate pot deveni eroi de roman.“ (Stefan CAZIMIR).
Toate numele mentionate au dobandit, la vremea lor, statutul de personaje, nu departe de acceptia literara a termenului.
O zicatoare tatara, frecvent citata de Mustafa Kemal Ataturk, «Numai mana care poate ridica Sabia e vrednica sa tina sceptrul», este potrivita ca exerga acestor cariere stranii, care par, in plin veac XX, sa reinvie chipuri si legende ale trecutului.
O vocatie «imperiala» le-a fost comuna tuturor, daca restituim cuvantului imperium sensul sau initial, acela de «comanda, porunca, stapanire».
Dar acest lucru s-a intamplat intotdeauna in conditiile unor crize pe care oamenii in uniforma au fost chemati sa le rezolve sau in care, cel mai adesea, s-au implicat din indemn propriu.
In ce mod, pentru cat timp si cu ce rezultate e deja o alta chestiune. „Ce punti de legatura se pot identifica, in istoria secolului XX, intre germanul Hindenburg si francezii Petain sau de Gaulle, intre polonezul Piłsudski si finlandezul Mannerheim, intre turcul Mustafa Kemal si oricare dintre cei pomeniti mai sus? Faptul ca toti s-au remarcat ca militari destoinici si ca toti au ajuns, in tarile lor, sa ocupe functia suprema