Saracutul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oara in 1956, la Atena.
Chipul lui aureolat, bland si sever deopotriva, da marturie despre simplitatea si misterul unei vieti sfinte pe cat de luminoasa, pe atat de inspaimantatoare in splendoarea ei – viata unei odrasle de nobil din Umbria care tanar fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceza si iubire desavarsita de Dumnezeu, minunea din Assisi, calauza a Bisericii crestine si sfant al lumii intregi..
Sfantul Francisc, „Saracutul lui Dumnezeu“, este, asa cum ni-l infatiseaza sensibilitatea si ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, intruchiparea eternei, scrasnitei infruntari dintre spirit si carne, a neobositei aspiratii catre mantuire, credinta si dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de intreaga creatie –, a nesfarsitelor haruri, dar si a nesfarsitelor framantari si lupte interioare aduse de cautarea si practicarea statornica a virtutii.
Kazantzakis publicase deja, in 1951, traducerea sa in greaca a biografiei sfantului Francisc alcatuita de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar in octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec calatorise in Italia fascista, inclusiv la Assisi, pe urmele sfantului si ii dedicase apoi pagini emotionante in al sau Jurnal de calatorie.
Potrivit marturiei lui Nikos Kazantzakis insusi dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viata romantata a sfantului Francisc din Assisi, ci „o sinteza de biografie, poezie si lucruri pe care sfantul Francisc nu le-a spus poate niciodata, dar ne inchipuim ca le-ar fi putut spune“.
Saracutul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oara in 1956, la Atena
