Satul românesc astăzi: între suferinţă și speranţă : În discursul său de recepție, la Academia Română, din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului românesc, poetul și filosoful român Lucian Blaga dezvolta metafora sa poetică „veșnicia s-a născut la sat” și argumenta că Satul românesc este „singura prezență vie încă, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, este unanimul nostru înaintaș fără nume”.
Deși adevărații țărani muncesc din zori și până în noa.
Astăzi, Satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradițională și supraviețuire precară.
Din nefericire, în zilele noastre se constată o criză a satului românesc atât din punct de vedere practic, cât și spiritual.
De-a lungul secolelor, Satul nostru românesc a tezaurizat o mulțime de valori spirituale, morale și culturale care trebuie aduse din nou în actualitate, fără a cădea însă într-o nostalgie a repetiției trecutului.
Din experiența Liturghiei euharistice, a vieții ascetice și a dăruirii jertfelnice s-a format spiritualitatea poporului român, ca fiind un popor care a interiorizat și asumat jertfa Crucii și lumina Învierii lui Hristos în viața lui.
Creațiile populare perene din lumea satului sintetizează filosofia profundă a înțelegerii sensului sfânt al vieții și al morții.
De asemenea, Satul are un cult al pomenirii morților și al legăturii dintre generații, mult mai profund decât orașul.
Iar dacă sfințim locul în care trăim pe pământ putem spera să primim și un loc în ceruri, „un colțișor în rai” – cum spunea Părintele Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria de Neamț.
La sat, viața este înțeleasă și ca „timp binecuvântat pentru a sfinți locul în care trăim”.
Este vorba de un timp al așteptării, al binecuvântării și al rodirii pe care țăranul îl înțelege altfel decât muncitorul sau inginerul care apasă pe buton în fabrică și obține imediat rezultatul dorit sau programat.
Poți să organizezi totul foarte bine din punct de vedere tehnic sau practic, dar dacă ploaia nu vine la timp sau vine cu grindina mare, cultura agricolă poate fi compromisă! Pentru agricultor, între sămânța semănată și recolta scontată este o legătură spirituală trăită existențial în rugăciune, răbdare și speranță.
Metafora „veșnicia s-a născut la sat” semnifică și percepția relației dintre timpul acțiunii și timpul rodirii. […] El simte atât de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, încât folosește pentru ei diminutive: (de familiaritate – n.n.) «Dumnezeu drăguțu’», «Măicuța Domnului»”.
El spune în Miorița: «Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai».
Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevărat rai.
Toate slujbele de binecuvântare a cultivării pământului evidențiază legătura între rugăciune și acțiune, încât omul credincios și harnic se conduce după principiul: „totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”! După cum observă Părintele Dumitru Stăniloae, țăranul român vede prezența harică și ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii.
La sat, cultivarea pământului este adesea însoțită de acte cultice precum binecuvântarea holdelor, a semănatului, a fântânii, a primelor roade ale pământului, iar în unele regiuni, Troițele străjuiesc fântânile, colinele sau drumurile din mediul rural.
Pe lângă percepția atemporală a istoriei de către țăran, pe care o subliniază Lucian Blaga, expresia „veșnicia s-a născut la sat” poate semnifica și faptul că la sat, mai mult decât la oraș, pot fi mai ușor percepute și apreciate prezența Creatorului în natură, valoarea naturii înconjurătoare ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie cultivat în relație de recunoștință față de Dăruitor, precum și legătura indisolubilă dintre cult și cultură, având ca bază agricultura.
Satul românesc astăzi: între suferinţă și speranţă : În discursul său de recepție, la Academia Română, din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului românesc, poetul și filosoful român Lucian Blaga dezvolta metafora sa poetică „veșnicia s-a născut la sat” și argumenta că Satul românesc este „singura prezență vie încă, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, este unanimul nostru înaintaș fără nume”
