Cuvioasa Taisia (1840 - 1915), descendentă din familia poetului Pușkin și ucenică a Sfântului Ioan de Kronstadt, a fost stareță la Leușino, unde oasele ei se odihnesc astăzi în albia Volgăi, ca și vechea biserică a mănăstirii, înghițită de ape.
Alături de vestita sa Autobiografie, scrisorile duhovnicești din volumul de față reprezintă un dar neprețuit lăsat posterității, și nu e de mirare că Sfântul Sinod al Bisericii Ruse le-a indicat ca îndrumar oficial al pregătirii pentru monahism, dar și al vieții întru Hristos în general, ele aflându-se la loc de cinste în toate pangarele bisericilor și mănăstirilor Rusiei, iar de la o vreme și dincolo de hotarele ei, prin numeroase traduceri de care s-au bucurat.
Căluză spirituală pentru femeia creștină de pretutindeni și dintotdeauna, scrisorile Maicii Taisia își păstrează o actualitate perpetuă, iar în lumea de azi funcționează ca un adevărat leac sufletesc, dizolvând scepticipsmele și chemând spre esențial, la marea "cină de taină" a "iubirii care nu se trece"..
Cuvioasa Taisia (1840 - 1915), descendentă din familia poetului Pușkin și ucenică a Sfântului Ioan de Kronstadt, a fost stareță la Leușino, unde oasele ei se odihnesc astăzi în albia Volgăi, ca și vechea biserică a mănăstirii, înghițită de ape.
Alături de vestita sa Autobiografie, scrisorile duhovnicești din volumul de față reprezintă un dar neprețuit lăsat posterității, și nu e de mirare că Sfântul Sinod al Bisericii Ruse le-a indicat ca îndrumar oficial al pregătirii pentru monahism, dar și al vieții întru Hristos în general, ele aflându-se la loc de cinste în toate pangarele bisericilor și mănăstirilor Rusiei, iar de la o vreme și dincolo de hotarele ei, prin numeroase traduceri de care s-au bucurat.
Căluză spirituală pentru femeia creștină de pretutindeni și dintotdeauna, scrisorile Maicii Taisia își păstrează o actualitate perpetuă, iar în lumea de azi funcționează ca un adevărat leac sufletesc, dizolvând scepticipsmele și chemând spre esențial, la marea "cină de taină" a "iubirii care nu se trece".
