„O mama ii scrie aproape zilnic fiicei sale, pe care nu stie daca o va mai intalni vreodata.
Cuvantul jale e uitat astazi, dar starea exista, pentru ca e data omului care traieste profund indurerat, dar, in acest caz, traieste parca numai pentru a-si scrie drama.“ - Elvira Sorohan Fotografia de pe coperta: Ecaterina Balacioiu-Lovinescu si Monica Lovinescu pe Calea Victoriei, in 1947, inaintea despartirii (fotografie din arhiva familiei Lovinescu aflata in custodia Fundatiei Humanitas Aqua Forte).
E o forma personala de jale in subtextul fiecarei fraze.
Scrisorile mamei il accepta pe noul fiu, care va veghea in locul ei: Virgil Ierunca. Splendid traduse din franceza de Gabriela Cretia, selectate, explicate si editate impecabil de Astrid Cambose, scrisorile din acest volum sunt in acelasi timp un document istoric si un document uman.“ - Ioana Parvulescu „Asternute pe hartie, ori pe carti postale, zilnic si in diferite momente ale zilei, marcate prin ore, scrisorile pot fi considerate jurnalul epistolar al unei teribile traume psihice, intamplata la despartirea dramatica de Monica, despartire presimtita a fi definitiva.
Pana la urma, expeditoarea si fiica ei devin asemenea eroinelor de tragedie greaca. Si totusi, o raza de speranta: fiica departata, Monica, isi traieste marea dragoste.
Sfarsitul mamei (in inchisoare, aruncata la groapa comuna), presimtit printre randuri, le da tragismul.
Dragostea materna da un lirism concentrat unora dintre fraze, iar primejdia le da dramatismul.
Ce sunt, in fond, aceste pagini? Raspunsul il da chiar expeditoarea, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu. Sunt formele variate «pe care le poate imbraca suferinta» si strigatul dragostei materne exasperate. Sunt «o rugaciune», «o porunca» si «un efort de suprema vointa» pentru ca destinul fiicei sa invinga istoria ostila. Sunt o incercare blanda de a apropia doua fotolii si de a crede ca ea, mama, si fata ei sunt «iarasi alaturi, iarasi una langa alta».
Scrisorile ii sunt adresate Monicai Lovinescu, la Paris.
Asistam la stricarea din temelii a vechii lumi, la teroare, mizerie, umilire.
Suntem in Romania, in deceniul cel mai cumplit al comunismului, in anii ’50 ai secolului trecut. „O mama ii scrie aproape zilnic fiicei sale, pe care nu stie daca o va mai intalni vreodata
