O asertiune rautacioasa si nemeritata la adresa celor care predau cunostinte medicale in domenii si la niveluri diferite spune ca „cine stie medicina o practica, iar cine nu, ii invata pe altii”.
Acestei forme insolite de progres in cunoastere ii este consacrat prezentul volum.
Autorul.
Pe tot parcursul devenirii profesionale am fost fascinat de ceea ce poate fi numit „miracolul” progresului accelerat in medicina si disciplinele conexe, dar relativ tarziu mi-am dat seama ca multe dintre realizarile domeniului nu sunt rodul, cum se spunea odata, „acumularii cantitative”, ci al „saltului calitativ” care adesea ii urmeaza, dar care poate surveni si ca un eveniment aparent de sine statator, in conditiile care circumscriu notiunea de serendipitate.
In fiecare dintre acestea am „sem(a)nat” cateva volume, fie acestea manuale, monografii sau tratate, a caror buna primire din partea studentilor si a publicului mi-au intretinut dorinta de a continua.
In ceea ce ma priveste, le-am facut pe amandoua de-a lungul celor 50 de ani de cariera petrecuti in aceeasi institutie de invatamant, unde am predat disciplina care poate fi numita „abecedarul medicinii clinice” – semiologia sau „stiinta si arta diagnosticului” – dar in paralel, am fost atras si de domenii care la vremea respectiva erau mai degraba „uitate”, cum ar fi reumatologia, o specialitate care tocmai isi revendica identitatea, si educatia sau pedagogia (de fapt andragogia) medicala.
O asertiune rautacioasa si nemeritata la adresa celor care predau cunostinte medicale in domenii si la niveluri diferite spune ca „cine stie medicina o practica, iar cine nu, ii invata pe altii”
