Frunzele începeau să ruginească în miez de septembrie, dar soarele îşi revărsa încă razele blânde peste întreaga Attică.
Privindu-le, i se părea că seamănă, în mişcarea lor lină, cu mâinile mamei care-i mângâiau de atâtea ori chipul de copil, învăţându-l despre Hristos..
Cele mai uscate dintre ele se desprindeau sub amăgirea vântului şi, după câteva valţuri prin aer, cădeau încet pe pământul nisipos.
Când dispăru de tot după deal, un vânticel subţire porni un dans lin cu frunzele măslinilor din curtea mănăstirii.
Soarele îşi trimitea, din când în când, câte o rază să-i mângâie timid părul negru ca tăciunele, în timp ce apunea uşor, uşor, alunecând după Colina Neprihăniţilor.
De după fereastra cu zăbrele, bărbatul privea spre curtea mănăstirii sale dragi, unde devenise monah atunci când, copil fiind, s-a afierosit cu totul lui Hristos, Cel pe care Îl iubea, cu toată duioşia inimii lui.
Frunzele începeau să ruginească în miez de septembrie, dar soarele îşi revărsa încă razele blânde peste întreaga Attică
