În lucrarea de față, care este un curs universitar adresat studenților din anul IV Pastorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova, autorul și-a propus să abordeze fundamentul sinodal-ierarhic al Bisericii privind conducerea și funcționarea sa, precum și evoluția dialogului interortodox, începând cu dificultățile debutului secolului al XX-lea, toate Comisiile, Conferințele Panortodoxe și Panortodoxe Presinodale, tematica propusă, respetiv evoluția sinuoasă a temelor păstrate pe agenda Sfântului și Marelui Sinod.
Debutul dialogului interotodox de la începutul secolului trecut, în perspectiva pregătirii Sfântului și Marelui Sinod, s-a realizat la inițiativa Patriarhiei Ecumenice, prin cunoscutele Enciclice Patriarhale ale Patriarhului ecumenic Ioachim al III-lea (1902-1904), prin care cheamă Bisericile autocefale la colaborare și la întărirea legăturilor frățești pentru a da un răspuns unanim acceptat în sânul Ortodoxiei ecumenice la problemele bisericești ale vremii.
Deși nu s-a reușit convocarea imediată a unui Sinod panortodox, totuși aceste Enciclice Patriarhale, precum și discuțiile antrenate la nivel interortodox, au întărit conștiința sinodală a Bisericilor autocefale.În finalul acestei lucrări, autorul a abordat și câteva aspecte generale privind problematica Sinodului Panortodox din Creta.. În lucrarea de față, care este un curs universitar adresat studenților din anul IV Pastorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova, autorul și-a propus să abordeze fundamentul sinodal-ierarhic al Bisericii privind conducerea și funcționarea sa, precum și evoluția dialogului interortodox, începând cu dificultățile debutului secolului al XX-lea, toate Comisiile, Conferințele Panortodoxe și Panortodoxe Presinodale, tematica propusă, respetiv evoluția sinuoasă a temelor păstrate pe agenda Sfântului și Marelui Sinod.
Debutul dialogului interotodox de la începutul secolului trecut, în perspectiva pregătirii Sfântului și Marelui Sinod, s-a realizat la inițiativa Patriarhiei Ecumenice, prin cunoscutele Enciclice Patriarhale ale Patriarhului ecumenic Ioachim al III-lea (1902-1904), prin care cheamă Bisericile autocefale la colaborare și la întărirea legăturilor frățești pentru a da un răspuns unanim acceptat în sânul Ortodoxiei ecumenice la problemele bisericești ale vremii
