Sfântul Rafail ne dezvăluie calea împărătească spre mântuire.
A fost mai mult un tată decât un conducător și mai mult un slujitor decât un stăpân..
Fii săi cunoșteau iubirea, compasiunea și blândețea sa.
Aceasta recunoștea autoritatea vocii sale.
El întotdeauna a fost un păstor și învățător bun al turmei sale. În grija sa, Biserica a înflorit și a dat roade bune.
I se dăduse o misiune în America și până la sfârșitul zilelor sale a împlinit-o cu credință și dragoste.
Oferindu-i-se numeroase poziții de putere și confort în țara sa natală, Sfântul Rafail nu s-a abătut niciodată de la drumul său.
Aceasta a fost o constantă a slujirii sale: dorința de a îndura greutățile presupuse de aducerea Evangheliei și a tainelor sale mai aproape de oameni.
Sfântul Rafail nu a încetat niciodată să viziteze credincioșii împrăștiați în tot cuprinsul țării.
Cum să-i împace pe duşmani? Cum să-i aducă înapoi pe cei lepădaţi? Cum să-i crească pe copii? Cum să înceapă o lucrare misionară? Ce educaţie să ofere unui preot? Pe parcursul celor douăzeci de ani de slujire în Lumea Nouă, atât ca arhimandrit cât și ca episcop.
Fiecare gând şi plan al său a avut în centru poporul căruia-i slujea. În lucrarea sa pastorală nu a avut altă agendă decât cea de a fi credincios însărcinării pe care o primise.
Nu a fost un inovator; nu a „schimbat” nimic.
A iubit şi trăit viaţa liturgică a Bisericii, iar aceasta i-a fost sprijin duhovnicesc.
A fost un om de rugăciune.
A primit credinţa de la înaintemergătorii săi şi a căutat să predea cu credincioşie această credinţă fiilor săi duhovniceşti.
El exemplifică imaginea unui adevărat Episcop ortodox iubitor al Sfintei Tradiţii.
Oricât de grea Crucea, oricât de puţină răsplata, el I-a urmat.
Indiferent de cost, indiferent de preţ, el I-a urmat lui Hristos.
El nu a căutat cinste pentru sine.
Sfântul Rafail ne dezvăluie calea împărătească spre mântuire
