S-a scris mult despre Sfântul Serafim de Sarov, însă numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut să-l prezinte atât de frumos, încadrându-l în societatea rusă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, societate aflată într-o epocă de răcire a credinței și de îndepărtare de Biserică. În orice timp al anului îi saluta pe toți cu cuvintele: „Hristos a înviat!”..
Chiar și pe cel mai mare păcătos îl numea „bucuria mea”, văzând în el darul dumnezeiesc: sufletul său nemuritor.
El îi primea pe toți cu dragoste, li se închina tuturor până la pământ, săruta mâna fiecărui om, binecuvântându-l. În cele ce urmează redăm un fragment din carte, pentru a evidenția cele afirmate mai sus: Din toate colțurile Rusiei veneau la Sfântul plăcut lui Dumnezeu cei însetați de mângâiere duhovnicească în codrul de pini, nu departe de mănăstire, unde îl găseau pe Starețul gârbovit într-un chiton alb vechi, cu o cruce de cupru la gât.
Este important să ne apropiem de viața unui sfânt nu numai din perspectiva supranaturalului și a minunilor, ci și prin intermediul societății în care a activitat acesta, a influențelor culturale și religioase specifice timpului său, care sigur au avut un rol important în decizia divină de a ridica din mijlocul poporului un Sfânt pentru popor, și nu orice Sfânt, ci Sfântul Serafim de Sarov.
Deși se afla în pustia pădurilor Sarovului, Sfântul Serafim vedea patimile societății de care era izolat prin puterea Sfântului Duh, pe care a dobândit-o și pe care a propovăduit-o drept scop al oricărui creștin.
Rușii acelor vremuri aveau nevoie de un Sfânt care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, care să le fie model, erou, tată, profet, judecător, iar Sfântul Serafim de Sarov a reușit, prin forța iubirii care-l caracteriza, să le fie călăuză către Hristos.
S-a scris mult despre Sfântul Serafim de Sarov, însă numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut să-l prezinte atât de frumos, încadrându-l în societatea rusă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, societate aflată într-o epocă de răcire a credinței și de îndepărtare de Biserică
