Sfantul Rafail ne dezvaluie calea imparateasca spre mantuire.
A fost mai mult un tata decat un conducator si mai mult un slujitor decat un stapan..
Fii sai cunosteau iubirea, compasiunea si blandetea sa.
Aceasta recunostea autoritatea vocii sale.
El intotdeauna a fost un pastor si invatator bun al turmei sale.
In grija sa, Biserica a inflorit si a dat roade bune.
I se daduse o misiune in America si pana la sfarsitul zilelor sale a implinit-o cu credinta si dragoste.
Oferindu-i-se numeroase pozitii de putere si confort in tara sa natala, Sfantul Rafail nu s-a abatut niciodata de la drumul sau.
Aceasta a fost o constanta a slujirii sale: dorinta de a indura greutatile presupuse de aducerea Evangheliei si a tainelor sale mai aproape de oameni.
Sfantul Rafail nu a incetat niciodata sa viziteze credinciosii imprastiati in tot cuprinsul tarii.
Cum sa-i impace pe dusmani? Cum sa-i aduca inapoi pe cei lepadati? Cum sa-i creasca pe copii? Cum sa inceapa o lucrare misionara? Ce educatie sa ofere unui preot? Pe parcursul celor douazeci de ani de slujire in Lumea Noua, atat ca arhimandrit cat si ca episcop.
Fiecare gand si plan al sau a avut in centru poporul caruia-i slujea.
In lucrarea sa pastorala nu a avut alta agenda decat cea de a fi credincios insarcinarii pe care o primise.
Nu a fost un inovator; nu a „schimbat” nimic.
A iubit si trait viata liturgica a Bisericii, iar aceasta i-a fost sprijin duhovnicesc.
A fost un om de rugaciune.
A primit credinta de la inaintemergatorii sai si a cautat sa predea cu credinciosie aceasta credinta fiilor sai duhovnicesti.
El exemplifica imaginea unui adevarat Episcop ortodox iubitor al Sfintei Traditii.
Oricat de grea Crucea, oricat de putina rasplata, el I-a urmat.
Indiferent de cost, indiferent de pret, el I-a urmat lui Hristos.
El nu a cautat cinste pentru sine.
Sfantul Rafail ne dezvaluie calea imparateasca spre mantuire
