Cu un schelet narativ construit din situatii, personaje, idei care contureaza o lume, Si cuvintele sint o provincie este un poem despre singuratate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar si despre limbaj, despre limitele si neputintele sale.
Iar daca la inceput discursul este un soi de monolog interior coerent-articulat, fluent ca intr-o naratiune, spre final discursul devine un soi de monolog exterior coerent-dezarticulat, frint tocmai in adresarea directa catre acel „tu“. .
Daca primele texte sint scrise la persoanele intii si a treia, in partea a doua a cartii apare un „tu“, un posibil model de forta feminina, care atrage si intimideaza in acelasi timp.
Cu un schelet narativ construit din situatii, personaje, idei care contureaza o lume, Si cuvintele sint o provincie este un poem despre singuratate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar si despre limbaj, despre limitele si neputintele sale
