Oliver tace pret de cateva momente, reflectand la acel ultim gand, concentrandu‑se pe sushi. - Lawrence Weschler.
In schimb, ceea ce‑mi propun eu sa fac aici este, in esenta, ceva mai degraba similar unui memoriu, mai ales referitor la acei patru ani de la inceputul lui 1980, in care am fost pe langa el un fel de Boswell, daca el ar fi fost un fel de Johnson, sau un fel de Sancho care l‑ar fi sprijinit pe al sau urias Quijote.
Ii doresc numai bine acelei persoane si o invidiez.
Ce ti‑e si cu rafturile care gem sub greutatea caietelor de notite! Intr‑o zi, cineva isi va asuma acest proiect al unei biografii complete a lui Oliver Sacks si va fi o carte extraordinara in acel moment, dar acea persoana va trebui sa fie cu mult mai tanara decat sunt eu acum.
Oricum - am mai spus asta? - omul suferea de grafomanie.
Dar viata si‑a urmat cursul, alte lucruri au inceput sa‑mi consume atentia, au trecut decenii, iar eu ma oprisem din arhivarea chestiunilor care tineau de Sacks in felul in care ar fi trebuit s‑o faca, daca aveam de gand sa ma apuc de o biografie autentica.
Pe atunci imi inchipuisem ceva de genul unei biografii de la mijlocul carierei si luasem notite in acest sens.
Povestea nespusa a doctorului Oliver Sacks Trebuia sa fie un alt proiect.
Wilson’s Cabinet of Wonder, Everything That Rises sau Vermeer in Bosnia.
Sunt intr‑o stare mai nefericita cu fiecare deceniu." - Lawrence Weschler Lawrence Weschler este un editor cu vechime al The New Yorker, director al New York Institute of the Humanities si autorul a peste 20 de carti, dintre careamintim Seeing is Forgetting the Name of the Thing One Sees, Mr.
Eu am mers inapoi. "
Dar, fireste, de fapt nu am mers inainte.
Sunt mai constient de profunzimi si abisuri si de ceea ce cu siguranta am simtit si trait, desi este dificil de exprimat in cuvinte.&ldquo
Face o pauza, ofteaza.
Nu stiu cum suporta cei care nu se dezvolta."
Cum considera el ca s‑a dezvoltat? "
Eu cred ca sunt mai profund. "
Peste toate esecurile mele si suicidul care probabil va termina cu toate, eu am sentimentul ca totusi m‑am dezvoltat, ca as fi diferit la 50 de ani fata de cum eram la 40, la 40 decat eram la 30.
Oliver tace pret de cateva momente, reflectand la acel ultim gand, concentrandu‑se pe sushi
