Ma intorc peste gardut, sunt in dreptul intrarii in biserica. - Mihai Barbulescu.
Pe trotuar se pare ca e un ranit, probabil un glonte a ricosat din zid.
Nu e nici un mort.
Dar s-a tras numai in aer.
Au fugit toti in spate, spre strada 30 Decembrie (azi Memorandumului).
Ma intorc.
Au terminat de tras si dupa clipa de liniste care s-a facut aud urletele multimii.
Nu mi-e frica fiindca sunt langa ei si vad ca tin armele in sus, trag peste mine, nu ma pot atinge.
Trag, trag si nu mai contenesc, oare isi golesc incarcatoarele? E un zgomot asurzitor.
Nu-mi amintesc sa fi auzit ordinul, eram la un metru de soldati, cu fata la ei, ma uitam cum trag in aer. ...
Tipul se uita la mine si plange, zicandu-mi &bdquo
Plecati de aici, va rog, plecati...”. nu e bine ce faceti...”. (si ma opresc o clipa, ce sa-i spun mai departe?)...
Ma pomenesc cu ceva in gat, care sta acolo si vrea sa iasa, si vorbesc: &bdquo
Domnule capitan...
Par beti, poate drogati, speriati.
Ceilalti soldati nu scot o vorba.
Numai verbal.
E singurul – sa zicem – mai agresiv. plecati...
Pare ca mesteca ceva si bolboroseste: plecati, mai...
Ma uit la soldatul care e mai aproape de mine, din capatul sirului.
Ofiterul plange.
Plange.
Ofiterul e capitan de la trupele de interventie...
Soldatii sunt toti tineri, sunt in termen, cu uniforme kaki.
Vrea probabil sa-l convinga sa nu traga...
Nu e fiica-sa.
Ce e asta? O fi fiica-sa? Ii este frica? ...
O fata – studenta? – il imbratiseaza pe un ofiter, plangand.
Sunt langa ei.
Tin armele in sus.
Oamenii au inaintat, soldatii s-au retras vreo 20 de metri.
Ma intorc peste gardut, sunt in dreptul intrarii in biserica
