Fericirea inseamna sa iti dai dintr-odata seama intr-un mod care s-ar putea numi supranatural ca lumea e acolo si ca tu esti in lume ca existi ca exist.
Le Point.
The New York Times S-ar putea ca peste cativa ani sa ne dam seama ca Singuraticul este una dintre operele esentiale ale timpului nostru care sondeaza si detaliaza boala secolului.
Aici frica nu reprezinta o preocupare intelectuala la moda ci mai degraba o durere viscerala permanenta.
Ionesco analizeaza cu mare pricepere o tema care apare in multe dintre piesele sale frica de moarte.
Cand izbucnesc violente in apropierea casei lui se alatura revolutionarilor din strada si vede aceasta demonstratie ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare caci norocul neasteptat nu a dus decat la singuratate disperare si nebunie.
Are o scurta aventura cu chelnerita de la restaurantul unde mananca regulat dar nici asta nu-i domoleste anxietatea.
Isi da demisia de la locul de munca unde lucra de cincisprezece ani si se muta intr-un apartament mult mai mare in care printre altele isi petrece timpul gandindu-se la moarte.
Un mic-burghez de varsta mijlocie un functionar singuratic si plictisit al carui nume nu-l cunoastem mosteneste o suma enorma de bani dupa moartea unchiului sau din America.
Volumul de fata reprezinta nu o extensie a gandirii pesimiste sau nihiliste ci o radiografie plina de compasiune a singuratatii umane.
Comparat adesea cu Strainul de Albert Camus sau cu Greata de Jean-Paul Sartre Singuraticul publicat in 1973 este unicul roman scris de Eugene Ionesco.
Ascultand si uitandu-ma atent prin camera sau pe fereastra mi se parea ca mici seisme imperceptibile dar destul de numeroase dadusera lumii o mare fragilitate.
Mi-era frica sa nu dispar.
In prezent totul parea sa dovedeasca inexistenta lucrurilor si propria mea inexistenta.
Fericirea inseamna sa iti dai dintr-odata seama intr-un mod care s-ar putea numi supranatural ca lumea e acolo si ca tu esti in lume ca existi ca exist
