Romanul unei drame romanesti care incepe in 1939 in Bucovina si se incheie in 1985 la Bucuresti - semnat de o americanca.
Dar, deocamdata, merita sa ne bucuram din plin de surpriza prezenta! Adina Keneres. (Eu una as fi si mai curioasa sa stiu cum ar arata un volum doi al acestei fictiuni remarcabile, daca ar fi ca ea sa continue in Romania de azi, dupa pletora de griuri inutile ale tranzitiei, la un orizont si mai obscur decat cel al lui 1989).
Si, ca intr-un joc de copii pe calculator, trecem la nivelul doi sau patru sau sapte al interogatiilor noastre fara sfarsit: oare chiar crede ce spune? Dar de ce ar interpreta asta asa, si nu altfel? O fi avand un interes? Care anume? Etc.
Performanta lui Kiki Skagen Munshi e incontestabila si, furati de placerea lecturii, ajungem sa ne abandonam uneori fascinatiei deopotriva pentru bogatia romaneasca si nenorocirea, de-acum invechita, de a fi mereu prea «interesanti» pentru toate marile puteri.
Mai mult, aproape ca putem face lista acelor «universalii» pe care un american luminat si sensibil le crede valabile si azi. in care acelasi Bucuresti era atunci un loc greu, nu mult mai calduros decat a fost si pentru romani cumplita iarna 1984-1985.
Ni se deschide si usa catre o diplomatie a S.
U.
A. si de cel in spatele caruia se ascunde, in 1983, un Bucuresti «inchis, mut, gol».
Aflam cum jongleaza un diplomat american cu limitele pozitiei sale ca sa treaca deopotriva de zidul impus de autoritatile R.
S.
R.
Capatam si bonusuri neasteptate in aceste vreo 350 de pagini «galopante» - in care, de altfel, caii nu sunt personaje secundare, in ciuda aparentelor.
Cu mult talent de la bunul Dumnezeu si cu buna-credinta fata de autentica ei experienta in Romania, a scris un text care te tine cu sufletul la gura ca un roman de aventuri, dandu-ti ici-colo ameteli cu locuri, secvente, situatii, zvonuri si figuri atat de familiare, ca te intrebi daca totul e chiar asa sau ai visat putin.
O fosta directoare a Bibliotecii Americane si fost consilier al Ambasadei SUA la Bucuresti pret de cativa ani a scris o poveste care e pura fictiune, asezata insa pe o documentare adevarata.
Greul, deci, abia acum incepe, ar zice un glumet.
De istoria Romaniei are habar, caci a facut o cercetare si si-a dat si un doctorat in ea acum cativa ani; s-a informat mai mult pe teren decat in birou, prin tara si printre oameni; s-a dus mult la piata si la teatru - si se mai duce si azi, caci vine des in Romania, unde si-a pastrat si imbogatit mereu relatiile; nu oficialii sunt pasiunea ei, ci, cu tot respectul cuvenit, neoficialii, cei care fac sarea pamantului si piperul oricarei natiuni; nu numai ca s-a nascut la tara, unde a si crescut, in California de Sud, dar tot la tara traieste si azi, avand nu doar notiuni, ci si preocupari taranesti despre care multi oraseni romani nici n-au auzit; vorbeste si citeste romaneste de trei decenii; scrie in aceasta carte a ei in lung si in lat despre Securitate, in al carei univers e perfect introdusa etc.
Pentru ca doamna Munshi, oficial american care a petrecut vreo sapte ani in post la Bucuresti in anii ’80 si la inceputul anilor 2000, rezista binisor la obiectiile noastre.
Cu Kiki Skagen Munshi si cu romanul ei ``Soapte in Bucuresti`` - pe care il editam acum si in versiunea originala, ``Whisper in Bucharest`` -, criticii vor avea ceva de furca.
Dar cand ne povestesc ei vietile noastre, obiectam: ca habar n-au de istoria Romaniei, ca s-au informat din birou, ca n-au fost la piata si la teatru, ca au avut de-a face numai cu oficiali, ca nu inteleg ce inseamna sa traiesti la tara, ca nu ne vorbesc limba, ca nu percep apasarea politiei noastre politice etc.
Si o mai si transmit! Daca ne inregistreaza cantecele sau ne fotografiaza, pe noi si peisajele noastre, inca mai merge.
Romani, vi se da o surpriza! Suntem, de regula, nemultumiti de imaginea pe care si-o fac strainii despre noi.
Romanul unei drame romanesti care incepe in 1939 in Bucovina si se incheie in 1985 la Bucuresti - semnat de o americanca
