În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaţionalist“ care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul. ”Cu un stil şi o pasiune singulare, adoptând o viziune tragică susţinută de inteligenţă politică, [Aleksievici] prezintă acest război ca pe o experienţă omniprezentă şi profund personală...” The New Yorker.
Este o reconstituire tulburătoare şi de neuitat a realităţii şi absurdităţii războiului.
Soldaţii de zinc prezintă mărturiile emoţionante ale unor participanţi la război – soldaţi, ofiţeri, asistente medicale – şi ale unor mame care şi-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte şocantă prin onestitatea ei brutală.
Morţii erau trimişi înapoi în URSS în sicrie sigilate de zinc, în timp ce, întorşi în patrie, mare parte din supravieţuitori nu s-au putut reintegra şi au devenit, în ochii altora, nişte criminali. Între 1979 şi 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriaşe şi rămânând ei înşişi marcaţi de experienţa unui conflict nerecunoscut oficial. În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaţionalist“ care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul
