Spovedanie este o „fenomenologie a spiritului”. (Ion Ianosi).
La prima impartasanie, dupa multi ani, abia a reusit sa inghita „sangele” si „trupul” fara sentimentul profanarii.
S‑a tot straduit sa se umileasca.
Nu putea sa recunoasca multe alte prescriptii, taine, simboluri.
Nu putea s‑o accepte.
Ele se bazau pe dogma infailibilitatii Bisericii.
Dar i‑a aparut o problema noua: cum sa impace dragostea pentru poporul muncitor, simplu, cu ritualurile bisericesti pe care poporul le indeplinea firesc? A citit lucrari teologale ruse.
Caci a priceput echivalenta lui Dumnezeu cu viata.
S‑a intors, in chip constient, la spontana sa incredere in viata, din copilarie.
A scapat insa de tentatia sinuciderii.
A alternat stari de incredere si disperare. (…) De dragul adevarului s‑a angajat in cautarea lui Dumnezeu.
E povestea pierdutei si recastigatei sale credinte.
Prin violenta sa confruntare de sine, el marcheaza cezura dintre tot ce intreprinsese pana atunci, parelnic si fals, potrivit parerii sale – si presupus mantuitorul liman la care ajungea acum, pentru tot restul vietii.
Tolstoi isi dezvaluie cu sinceritate criza si cautarile de pana catre sfarsitul anilor saptezeci.
Ea urma sa introduca disocierea sistematica a adevarului de dogmatica bisericeasca.
Ea relateaza succesivele caderi ale autorului si tentativele sale de renastere.
Spovedanie este o „fenomenologie a spiritului”
