„Stiinta voioasa este rodul experientei launtrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a indurat povara indelungata, strivitoare si a reusit sa afle in sine, intr-un sfarsit, speranta insanatosirii. – Noi cei noi, fara de nume, greu de inteles, noi prea devreme nascutii unui viitor inca nedovedit avem nevoie, pentru un tel nou, si de un mijloc nou, anume de o sanatate noua, mai viguroasa, mai sireata, mai rezistenta, mai indrazneata, mai vesela decat au fost toate sanatatile pana acum.“ — FRIEDRICH NIETZSCHE .
El stie acum sa desluseasca jocul voios al formelor apolinice ale naturii pe fundalul adancului ei dionisiac, si nu mai vrea sa sfasie grabit, neghiob, valul de forme care-i ascunde taina.
Marea sanatate.
Daca cel ars la foc de lemn verde nu s-a transformat inca in scrum, cunoasterea sa a dobandit un alt fel de profunzime, una vesela.
Si nu intrucat e schilodit de prea apasatoare incercari, ci pentru ca stie ca acest adevar nu exista – dimpotriva, e un adevar clar, distinct si sterp.
Dar ce mai conteaza asta cand el reuseste sa ofere o perspectiva cu totul noua asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, cand se intoarce din aceasta lume a suferintei imbogatit cu nemaiauzite cunostinte? Un astfel de filozof nu mai vrea sa afle adevarul cu orice pret, adevarul pur, despuiat de orice urma de aparenta.
E drept ca nu e foarte clar daca se va insanatosi pe deplin sau nu. „Stiinta voioasa este rodul experientei launtrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a indurat povara indelungata, strivitoare si a reusit sa afle in sine, intr-un sfarsit, speranta insanatosirii
