Martha Friel împlinește patruzeci de ani.
Dar poate că, luând viața de la capăt, Martha va reuși să scrie un final fericit și să descopere că, de fapt, povestea ei nu se termină aici.
Martha se refugiază în casa copilăriei, o locuință londoneză boemă (și decrepită), alături de mama ei, o sculptoriță minoră (și o băutoare de calibru) și de tatăl său, un poet celebru (deși nepublicat), încercând să supraviețuiască fără sora ei cea devotată, care, cândva, făcea suportabil tot haosul din casă. Și cu toți doctorii și nesfârșitele terapii, cu toate medicamentele pe care le-a luat, tot nu știe care e problema, de ce petrece zile întregi incapabilă să se ridice din pat și de ce îi rănește pe ceilalți cu remarcile ei crude.
La șaptesprezece ani, o mică bombă s-a declanșat în creierul ei și de atunci, n-a mai fost niciodată aceeași.
Pentru că ceva este în neregulă cu Martha, și asta, de multă vreme. Și totuși, trebuie să plece acum, când soțul ei, Patrick, genul care gătește, o iubește necondiționat și nu și-a dorit niciodată altceva decât să o facă pe ea fericită, a plecat.
Stă într-o casă pe care o urăște, dar din care nu se îndură să plece.
Este singura persoană care nu are un doctorat, un copil sau pe amândouă.
Acum, locuiește în Oxford, într-o comunitate restrânsă.
A locuit o vreme la Paris.
Acum, scrie pe internet.
Cândva, lucra la Vogue și plănuia să scrie un roman.
Martha Friel împlinește patruzeci de ani
