Adela Greceanu readuce poeziei ceea ce parea ca incepe sa se piarda. - Simona Popescu.
Adunate la un loc, cartile Adelei Greceanu se leaga intr-un story poetic coerent, singular in peisajul poeziei actuale.
Lumina inteligentei, a empatiei.
Cu o imagine a Adelei Greceanu, poezia e asemenea vitraliilor care se vad mai bine cand trece lumina prin ele.
De fapt, pentru ca poezia ei sa existe, are nevoie de un celalalt caruia sa i se adreseze, la care sa se raporteze ca la un altul cand opus, cand asemanator.
Poate sa adaugam faptul ca supratema literaturii Adelei Greceanu este dragostea.
Personajele ei, Provinciala, Domnisoara Cvasi, Adila, sunt, in ciuda aparentelor (pe care autoarea le construieste cu obstinatie prin acel procedeu retoric numit antifraza si al carui maestru, in poezia de la noi, ramane Mircea Ivanescu), misterioase si puternice.
In versurile ei revin luminozitatea, blandetea, bunatatea, rabdarea ("fara asteptare"), intelegerea ("drept in inima"), seninatatea, seriozitatea ca semne ale fortei, intr-o vreme in care cei mai multi poeti / cele mai multe poete merg in directia opusa, a exhibarilor brutale.
Adela Greceanu readuce poeziei ceea ce parea ca incepe sa se piarda
