Ceea ce surprinde – iar pe unii chiar ii socheaza! – in cea de-a doua carte a lui Dragos Voicu este radicalismul viziunii artistice.
Si mai e si profund satirica, descriind o stare generala care seamana izbitor cu atmosfera de marlanie polimorfa din Romania pe care o stim.* Mihai Curtean.
Distopia lui Dragos Voicu nu e atat de dementa cum sunt cele ale lui Palahniuk, dar transgresiva e.
Insa, real sau imaginar, balonul de sapun rezista.
Asa ca asteapta o eliberare, asteapta poate acea trezire din cosmarul istoriei pe care o clama Stephen Dedalus in „Ulise”-le lui Joyce.
Personajul central, cel prin ochii caruia vedem totul, e „bietul om supt vremi”, vorba cronicarului, omul supus istoriei, in orice epoca ar trai, care asista la mersul lumii fara sa poata face aproape nimic, pentru ca toate deciziile care il privesc direct se iau peste capul lui.
Totul se descompune, pluteste, sufoca, iar balonul de sapun al visului creste din ce in ce mai mult, pana cand se suprapune cu lumea.
Dar, pornind de la realitatea sociala, Dragos Voicu metaforizeaza si hiperbolizeaza, in liniile paranoiei instituite ca metoda in arta de suprarealistul Dali.
Parabola si distopie, cartea lui Dragos Voicu este o ontologie a destramarii pline de cruzime, o evocare dura a celui mai negru Infern, o Apocalipsa a societatii moderne.* Serban Tomsa„Tara de sub fluturi” e un loc unde bancile si statul controleaza individul intr-un mod nu foarte diferit de cum se intampla in societatea actuala.
Pana si scenele sexuale capata turnura unui cosmar.
Pamantul, plantele si mecanismele sociale sunt prinse intr-un vartej halucinant.
Animalele si pasarile isi leapada blanurile si penele, aparand in imagini de cosmar: pisicile par „pui de draci” cocotati pe garduri, cainii au devenit „saci transparenti, indesati cu viscere”, gainile inviaza in oale.
Celelalte fapturi ale lui Dumnezeu se manifesta in aceeasi tonalitate.
Oamenilor le cade parul, vantul aduce fasii si bucle de par, amestecate cu haine care se zdrentuiesc sub privirile trecatorilor, iar mortii transpira in sicrie.
Destramarea umana este totala, disolutia biologicului fiind un element esential in economia naratiunii.
Criza in care se afla noua lume imaginata de Dragos Voicu este una neagra, deformatoare, grotesca.
Temele si motivele literare sunt edificatoare: descompunerea, plecarea, neincrederea, suferinta, foamea, coruptia.
Prozatorul isi schimba nu numai uneltele, ci si modalitatea de a construi.
Nimic din naivitatea jucata care il imbia pe cititor la lectura in „Coada”.
Ceea ce surprinde – iar pe unii chiar ii socheaza! – in cea de-a doua carte a lui Dragos Voicu este radicalismul viziunii artistice
