Tatal meu, Lucian Blaga este prin excelenta un efort de recuperare – a unui trecut si a unei insemnate personalitati a culturii romane.
Esti vinovat si ca nu poti sa fii «cumparat», ca iti asumi raspunderea si consecintele atitudinii tale, pana la orice limita....
Mai esti vinovat ca iti permiti sa gandesti cu capul tau, si nu al altora.
In cazul Tatalui meu: esti vinovat ca ti-ai permis, ca filozof, sa regandesti lumea si sa o asezi intr-un sistem gandit de tine, esti vinovat ca nu iti renegi sistemul, esti vinovat, ca poet, ca nu poti sa scrii altfel de poezie decat scrii, ca nu accepti sa scrii poezie cu tema, sau altfel de teatru...
Vinovatul trebuia sa demonstreze (ceea ce nu putea) ca nu este vinovat.
O vinovatie «prefabricata» cu o tematica precisa.
Detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilariei cosmopolite si a calatoriilor facute la maturitate, dezvaluirea delicat-discreta a unor adevaruri mai putin cunoscute indulcesc gravitatea socului prin care a trecut Dorli Blaga cercetand cu acribie dosarele de Securitate ale tatalui sau: „Caracteristica esentiala a acestor documente de Securitate (din toate categoriile) este aceeasi ca si la cele sovietice: toate pleaca de la «prezumtia de VINOVATIE...».
Presiunea istoriei nu stirbeste insa cu nimic integritatea unei misiuni asumate de autoare cu o tenacitate vecina cu eroismul: aceea a ingrijirii si editarii operei lui Blaga, aventura care i-a marcat profund destinul.
Era comunista si marele poet sunt deopotriva personajele acestei incursiuni in memoria personala si in cea colectiva.
Tatal meu, Lucian Blaga este prin excelenta un efort de recuperare – a unui trecut si a unei insemnate personalitati a culturii romane
