Infaptuirea Romaniei Mari a avut ca premisa esentiala afirmarea principiului nationalitatilor drept norma fundamentala a organizarii internationale si ca baza definitorie actele de exercitare a dreptului la autodeterminare – din 27 martie/9 aprilie de la Chisinau, 14/28 noiembrie din Cernauti si 18 noiembrie/1 decembrie 1918 de la Alba Iulia –, de catre romanii din tinuturile ramase in afara Romaniei moderne fondata la 1859 si recunoscute international prin tratatele de pace de la Paris si imprejurimi din 1919-1920.
Numai asa se poate prezerva o cultura institutionala specifica si un sistem de drept in acord cu particularitatile natiunii romane, care sa reziste tendintelor monopolizante ale dreptului de sorginte anglo-saxona si sa se poata incumeta la a interactiona cu acesta in sensul realizarii unei hibridizari cu rol de actualizare a specificului autohton in conditiile globalizarii, evitand disolutia pana la pierderea specificului si subordonarea completa, fapt ce ar echivala in cele din urma cu insasi disiparea profilului cultural al natiunii romane.
Pe aceasta ultima coordonata, prezenta cart.
Mircea Dutu, reprezinta o lucrare-reper in contextul evenimentelor si creatiilor dedicate manifestarilor ocazionate de aniversarea Centenarului Marii Uniri, realizata cu multa eruditie si o inflacarata daruire, ce amintesc de exemplul ilustrilor inaintasi care au nazuit si faptuit pentru atingerea idealului unitatii nationale a romanilor si dezvoltarea constiintei si culturii nationale romanesti.
Totodata, prezenta carte se edifica si ca o lucrare de referinta pentru Istoria statului si dreptului romanesc, prin faptul ca vine sa surprinda prin ce formidabile incercari a fost nevoie a se trece si cu cata greutate s-a reusit acest lucru, dar si de cata daruire si pricepere, abnegatie si jertfa de sine din partea atator generatii de inaintasi a fost nevoie pentru construirea esafodajului juridico-institutional si cultural al statului national care, in ciuda unor amputari si rapturi teritoriale suferite ulterior momentului infaptuirii Marii Uniri de la 1918, dar si a experimentului comunist, astazi poarta in continuare numele de Romania.
In sensul celor de mai sus, este evidentiata importanta procesului de unificare legislativa pe intreg teritoriul tarii, menit sa reflecte particularitatile cadrelor de desfasurare ale vietii socio-economice si politice autohtone si profilului cultural al natiunii romane, precum si primordialitatea rolului jucat de Academia Romana si universitatile romanesti pentru infaptuirea acestui deziderat.
Si, din perspectiva experientelor trecute, prin prisma actualelor tendinte destructurante pe care le poarta cu sine globalizarea in ceea ce priveste esafodajul juridico-institutional al statului national, dublate de efectele de omogenizare si uniformizare aferente proceselor de integrare supranationala, lucrarea de fata vine sa semnaleze nevoia acuta de prezervare si consolidare a unei culturi juridice si stiinte a dreptului autohtone, cu un profil national bine conturat, care sa nu isi renege apartenenta la sistemul de drept continental romano-germanic, cu radacini in antichitatea romana si influente bizantine, actualizat in modernitate pe filiera franceza ca sistem de drept neolatin. -Mircea Dutu Volumul Temeiuri juridico-institutionale ale Romaniei Mari , intocmit de prof.
Acesti piloni originari ai statului national unitar roman continua si astazi a constitui reperele fundamentale ale dezvoltarii natiunii romane intr-o Europa a integrarii si o lume a globalizarii.
Fundamentele institutional-juridice ale consolidarii operei astfel desavarsite au fost, inainte de toate, unificarea legislativa, unitatea infaptuirii justitiei in limba romana, crearea marii universitati nationale (prin „romanizarea” si integrarea celor din Cluj si Cernauti), consolidarea rolului Academiei Romane ca for cultural al romanilor de pretutindeni, construirea unei reprezentative stiinte a dreptului si culturi juridice romanesti si desfasurarea in acest sens a unei cercetari stiintifice pertinente si substantiale.
Infaptuirea Romaniei Mari a avut ca premisa esentiala afirmarea principiului nationalitatilor drept norma fundamentala a organizarii internationale si ca baza definitorie actele de exercitare a dreptului la autodeterminare – din 27 martie/9 aprilie de la Chisinau, 14/28 noiembrie din Cernauti si 18 noiembrie/1 decembrie 1918 de la Alba Iulia –, de catre romanii din tinuturile ramase in afara Romaniei moderne fondata la 1859 si recunoscute international prin tratatele de pace de la Paris si imprejurimi din 1919-1920
