Camionul alerga ca un armasar pofticios de iapa, prin stepele pustii si salbatice.
Cum-necum, eu o convinsesem usor pe Cris, iar Raul pe Hristina, conform invoielii..
Sau de pacate.
Imi acordase tacit permisiunea de a-mi sprijini capul de umarul ei drept ca sa motai din cind in cind dezlegat de orice urme de ginduri.
Adicatelea eu ma acopeream pe bancheta din spate cu atentia Hristinei.
Ele erau, intr-un fel, acoperirea noastra.
In felul acesta le amageam si pe insotitoarele noastre care, bineinteles, nu trebuiau sa se prinda ca noi sintem in misiune secreta.
Fie raminea in coada, lasind intercalate citeva masini, fie, unde era drumul pe patru benzi, relativ bun si drept, o taia ilegal in avans cu o suta saizeci la ora si-l asteptam apoi tacticosi in vreo parcare, la vreo terasa si la o vrajeala.
Raul considerase necesar sa adopte o tactica de invaluire.
Noi opream totusi din cind in cind pentru a nu fi reperati dubiosi mereu in plasa.
Noroc ca experimentatul constructor Volvo s-a gindit sa-l infrineze din fabricatie si in ciuda armasarilor putere naravasi nu depasea 90.
Ce limitare la 40 sau 50 in localitate? Blana, cit se poate.
Goneste-n draci pe unde-apuca.
Camionul alerga ca un armasar pofticios de iapa, prin stepele pustii si salbatice
