Orice editare a unei scrieri apartinand indeosebi epocii vechi a culturii romane nu poate face abstractie de cateva principii elementare de critica textuala si de tehnica editiilor.
Eugen PAVEL.
Este accentuata ideea ca editarea istoriografiei romane a scrierilor religioase sau a cartilor populare a parcurs diferite etape de consolidare a principiilor de transcriere si interpretare a grafiei precum si a exegezei textuale.
Intentia domnitorului carturar Nicolae Mavrocordat din primul deceniu al veacului al XVIII lea de a aduna mai multe copii dupa Amphilochia patriarhului Photius de a le compara corecta si publica denota deja o constientizare a modului in care un text poate fi recuperat si introdus in circuitul public.
Am reafirmat de pilda ca Noul Testament de la Balgrad constituie prima editie critica din filologia romaneasca asertiune acceptata deja in cercetarile filologice.
Desigur nu se putea vorbi la inceput de o operatie curenta si pe deplin generalizata insa faptul ca unii dintre patronii editori talmacitorii si diortositorii tipariturilor executau si o activitate de editare propriu zisa care presupunea pe langa alegerea si redarea cu acuratete a textelor si un comentariu pe marginea lor sau schitarea unui aparat critic incipient este un indiciu al asumarii acestei intreprinderi.
Am intreprins in aceasta carte mai intai o retrospectiva a preocuparilor de editare critica a textelor vechi intre secolele al XVII lea si al XIX lea cu toate ezitarile si cautarile care s au inregistrat in privinta identificarii originalelor si a transpunerii fidele a acestora.
Fie ca ne referim la editia diplomatica interpretativa a Bibliei de la Blaj 2000 pe care am coordonat o filologic fie la restituirea operelor literare ale lui Ioan Budai Deleanu 2011 sau la conceperea masivei antologii Scoala Ardeleana 2018 m am confruntat cu o multitudine de probleme privind integritatea si provenienta textelor precum si reproducerea scrierilor chirilice si a celor cu grafie latina etimologizanta.
Exercitiile de critica textuala cu care se deschide volumul de fata sunt in mare parte rezultatul unor reflectii prilejuite de editarea unor scrieri din secolele trecute.
In spatiul romanesc Demostene Russo 1912 Liviu Onu 1973 sau Ion Ghetie si Alexandru Mares 1974 1985 se numara printre cei care au redefinit coordonatele unei ramuri esentiale de investigare genetica a textelor care se suprapune in fond cu insasi acceptiunea primara a termenului de filologie.
Reperele disciplinei sunt fixate in general in cateva manuale de lucru utile intre care lucrarile lui Louis Havet 1911 Paul Maas 1927 sau Alberto Chiari 1951 sunt adevarate modele in domeniu.
Altfel spus descifrarea subtextului a fatetelor adiacente ale textului care va fi editat devine in mod imperios necesara in acest demers.
Incepand cu stabilirea textului de baza si clarificarea autenticitatii sale cu elucidarea paternitatii si a filiatiei textelor a aspectelor privind datarea si localizarea lor si incheind cu modalitatea de transcriere si de constituire a aparatului critic sunt circumscrise tot atatea chestiuni spinoase care stau in fata filologului.
Orice editare a unei scrieri apartinand indeosebi epocii vechi a culturii romane nu poate face abstractie de cateva principii elementare de critica textuala si de tehnica editiilor
