Scriind cu voracitatea lui Octavio Paz și făcând oscilații continue între viață și moarte ca Juan Rulfo, Fuentes alcătuiește în Toate familiile fericite o polifonie de voci și idei despre deziluziile societății mexicane și ale lumii moderne.
Pornind de la mottoul tolstoian că „Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei“, facem cunoștință rând pe rând cu personaje dintre cele mai pestrițe.
Toate aceste tablouri și multe altele sunt însoțite de corul mitic care apare între povestiri ca să tragă concluzii dintre cele mai neașteptate și mai crude.
O tragedie în dialoguri și ritmuri cotidiene despre viața dură a tuturor copiilor străzii, a celor uitați, a celor care încă mai caută speranța, scrisă ca un îndemn la o lume mai bună..
O familie nu are nimic de împărțit în afară de singurătate, o mamă vorbește cu ucigașul propriei fiice, o pereche improbabilă își deapănă tinerețea, trei femei se întâlnesc la coșciugul tatălui lor.
Scriind cu voracitatea lui Octavio Paz și făcând oscilații continue între viață și moarte ca Juan Rulfo, Fuentes alcătuiește în Toate familiile fericite o polifonie de voci și idei despre deziluziile societății mexicane și ale lumii moderne.
Pornind de la mottoul tolstoian că „Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei“, facem cunoștință rând pe rând cu personaje dintre cele mai pestrițe
