Optzecist situat prin dezvoltarea expresiei si viziunii ulterioare in afara cursului grupului lunedist (a fost de la inceputuri mai curand un discipol al lui Cezar Ivanescu!), poezia de astazi a lui Mircea Draganescu isi trage seva atat dintr-un bacovianism desuet, sui-generis, cat si din anumite trairi si convingeri situate cumva in siajul filozofiei existentialiste, dupa care viata ca durata si continut — nu trebuie sa ne facem iluzii — este finita, supusa inexorabil aneantizarii... - Stefan Ion Ghilimescu.
Un dramatic protest scriptural, daca vrem, impotriva comunei, visceral, frici de moarte...
Citit cu inima si ochii limpezi, Touchscreen, subintitulat Oglinda de nisip II, este un volum de poezii de o rara elevatie, o carte impotriva uitarii, informului nediferentiat si amorfului.
Frumoasa revolta impotriva uitarii, in fond, a acestui atat de discret si rezervat creator, ajuns cu acest al cincilea volurn de versuri originale la o deplina stapanire a artei sale, este, in fond, nebunia tuturor poetilor lumii de a fi nu doar simple manifestari intamplatoare ale materiei, ci spirit si, cu osebire, cuvinte siruri inspirate de vocabule ce se pot intrupa si depune propria-le marturie peste timp despre noi si despre cei carora le-am fost dragi, si pe care, in mod paradoxal, prea tarziu si dureros de nostalgic, ne dam seama ca nu i-am cunoscut prea bine...
Fara complicatii de sintaxa ori limbaj, pentru un asemenea creator poezia este o arca ingenios-temeinica ridicata la cer, singurul vehicol redemptiv pe care insul inzestrat cu talent il poate alege si la care poate visa aici pe pamant.
Optzecist situat prin dezvoltarea expresiei si viziunii ulterioare in afara cursului grupului lunedist (a fost de la inceputuri mai curand un discipol al lui Cezar Ivanescu!), poezia de astazi a lui Mircea Draganescu isi trage seva atat dintr-un bacovianism desuet, sui-generis, cat si din anumite trairi si convingeri situate cumva in siajul filozofiei existentialiste, dupa care viata ca durata si continut — nu trebuie sa ne facem iluzii — este finita, supusa inexorabil aneantizarii..
