In Trecut si viitor, Istrati - a carui identitate profunda este, ne sugereaza la fiecare pas, aceea de scriitor, a unui scriitor care se inventeaza, odata cu personajele sale, pe sine - se autoportretizeaza prezentandu-si, de fapt, opera: pe aceea pe care a scris-o deja si pe aceea pe care ar vrea sa o scrie, face un bilant provizoriu si schiteaza planuri de viitor.
Viitorul si trecutul sunt, insa, „a filei doua fete”, astfel ca, dupa ce si-a Trecut in revista, ca pe o divizie de lupta, personajele, tot atatea „chipuri (...) din viata mea de ieri”, autorul avertizeaza: „Tot ele imi vor umple si literatura pe care voi scri-o, tot cu ele voi trai si de azi inainte”..
O serie intreaga de nedreptatiti si de oprimati sunt invocati ca „tovarasi” in lupta cu o „lume manata de egoism” si minata de ignoranta: de la propria-i mama, spalatoreasa care „a spalat murdaria altora timp de patruzeci de ani, cu speranta sa ma vada «om cu capatai»” pana la „faptura invesmantata de revolta sincera a lui Stefan Gheorghiu” sau pana la Mihail Kazanski, Samoila Petrov si alti „eroi rasarind din negura unor vremuri neuitate si intruchipandu-se in personagii de roman trait”, plus „o intreaga legiune straina de oameni fara capatai si fara nume”.
Si-a propus, intre altele, sa aprofundeze „problema sociala”, preocupat de felul cum „sentimentele personagiilor se impiedica de organizatia economica de azi si se razvratesc”.
In Trecut si viitor, Istrati - a carui identitate profunda este, ne sugereaza la fiecare pas, aceea de scriitor, a unui scriitor care se inventeaza, odata cu personajele sale, pe sine - se autoportretizeaza prezentandu-si, de fapt, opera: pe aceea pe care a scris-o deja si pe aceea pe care ar vrea sa o scrie, face un bilant provizoriu si schiteaza planuri de viitor
