Tristețea tancurilor este o poveste de dragoste.
Ele le vor aminti mereu de dragostea pierdută, de dezrădăcinare, în general.
Cei plecați vor putea oare să uite? Vor încerca măcar să uite? Călărind acum în lumea largă pe cai mari, vor fi ei capabili să-și îndemne armăsarii înapoi, spre lumea pe care au părăsit-o odinioară?Dragostea scursă de-a lungul urmelor lăsate de șenilele tancurilor în noroi va putea fi oblojită cu licoarea uitării? Numai tancurile, în tristețea lor, vor dezlega enigma.
Vor încerca să pună ordine într-o societate necunoscută și, chiar dacă vor reuși, bucuria le va fi incompletă.
Tancurile îi vor însoți și vor trece cu ei toate serpentinele vieții.
Un sex lipsit de dragoste, un înlocuitor al acesteia, o fericire virtuală de câteva minute.
Cei plecați vor fi, poate, stăpâni pe viața lor.
Vor găsi un refugiu în sex.
Le va fi frig, foame, vor naviga printre dărâmăturile unui cutremur devastator și vor îmbătrâni prea devreme.
Cei rămași vor trece prin crize de tot felul.
Apoi, fiecare își urmează soarta.
Unii se supun, alții decid să se rupă de țară și să-și riște norocul, undeva, dincolo… Se produce ruptura.
Adaptarea în scopul supraviețuirii urmează, dar, odată cu ea, calitatea vieții devine mai cenușie.
Frustrările proprii regimului politic totalitar nu întârzie.
Au loc despărțiri, lacrimi și dezamăgiri.
Vise!Viața își urmează cursul.
Imaginile se îmbină parcă spre a crea un fundal idilic, pe care tinerețea și speranțele se desfășoară într-o perfectă ambianță.
Cartierul este descris în mod părtinitor; autorul are nostalgii care orbesc realitatea adeseori urâtă a vremurilor, scoțând în evidență farmecul clădirilor interbelice, parfumul teilor ce brăzdează artera principală, umorul, bucuria și tristețea oamenilor, pitorescul micilor comercianți ambulanți.
Ele ne vor însoți pe parcursul povestirii, amintindu-ne că dragostea este o întreprindere complicată, adesea primejdioasă și întotdeauna riscantă, pentru care noi nu suntem pregătiți.
O idilă între doi tineri, aflați la trecerea peste pragul copilăriei, înflorește într-unul din cartierele așa-zise romantice ale Bucureștiului, prin anii ’60. În schimb, uruitul lor și zăngănitul șenilelor sunt înfricoșătoare.
Mai mult chiar, aceste tancuri imaginare sunt vechi, ruginite, scârțâie din încheieturi, se târăsc jalnic prin noroi.
Tancurile din acest roman nu vor trage niciun obuz, nu vor participa la nicio bătălie.
Tristețea tancurilor este o poveste de dragoste
