Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, infatiseaza o Japonie devastata de o catastrofa ecologica si izolata de restul lumii.
Desi opera ei este descrisa frecvent drept stranie, nucleul sau contine intotdeauna o puternica critica sociala." (The New York Times) "O reprezentare fantasmagorica a relatiei tensionate pe care omenirea o are cu tehnologia si lumea inconjuratoare." (Asian Review of Books).
Si, cu toate ca ii impartaseste anumite preocupari - in ceea ce priveste alteritatea si evocarea vietii animalelor - , misiunea ei este mai prozaica: ea oglindeste realitatea. "Ultimii copii din Tokio ne poarta dincolo de limitele a ceea ce inseamna sa fii om pentru a ne aduce aminte ce pretuim cel mai mult in lumea noastra sfisiata de conflicte - propria umanitate."(Sjon) "Tawada este un discipol fidel al lui Kafka; el "a prezis realitatea", ii place autoarei sa spuna.
Totusi, nici unul nu se simte mai vinovat decit Yoshiro, crescindu-si stranepotul, Mumei, pe care imeni nu-l intrece in dragalasenie si care devine tot mai intelept pe masura ce trupul i se subrezeste.
Batrinii, ramasi in putere cu mult dupa ce ating virsta de o suta de ani, nu pot decit sa urmareasca, chinuiti de vinovatie, dezastrul ce se desfasoara sub ochii lor.
Putini vor supravietui inchisi intre granitele arhipelagului tot mai sarac in plante si animale.
Copiii, din ce in ce mai slabiti fizic, sint atit de fragili, incit medicii pediatri, neputinciosi si epuizati de eforturile facute pentru a-i salva, incep sa se sinucida.
Efectele contaminarii se resimt atit in natura, cit si la nivelul sperantei de viata a locuitorilor.
Limbajul se reduce treptat, cuvintele iesind din uz fara sa mai fie inlocuite.
Populatia este in pericol de disparitie.
Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, infatiseaza o Japonie devastata de o catastrofa ecologica si izolata de restul lumii
