Volumul de față reproduce serialul de articole ale lui Noica
jurnal de idei, tipărit în revista
Cronica din Iaşi între 2 septembrie 1977 şi 2 aprilie 1982.
Dacă viaţa nu este un crescendo, atunci ea rămâne o simplă chestiune de biologie. — CONSTANTIN NOIC.
Cei ce ştiu să îmbătrânească cu plinătate trebuie să fie ca acele «supernove» despre care vorbesc astronomii: să lumineze puternic – şi apoi să se stingă în explozie.
Dar cum să facem, în anii mai tineri, ca, rămânând în suspensie şi pregătire, să nu fim totuşi jumătăţi de oameni? Este aici în joc toată înţelepciunea timpurie, pe când înţelepciunea târzie reprezintă, dimpotrivă, eliberarea forţelor tale creatoare.
Fiecare om se află într-o formă de suspensie – şi până la un punct este bine să fie aşa, spre a nu face afirmări de sine lipsite de maturitate.
Ce splendidă este îmbătrânirea – nu bătrâneţea propriu-zisă, dacă ea trebuie să însemne decrepitudine –, cu ceasul acela când pornirile secundare ale vieţii se strâng, una câte una, şi rămâne esenţialul fiinţei tale; când înţelegi că totul a tins către punctul acesta de acumulare a vieţii, în care se condensează şi precipită întreaga existenţă!...
Volumul de față reproduce serialul de articole ale lui Noica
jurnal de idei, tipărit în revista
Cronica din Iaşi între 2 septembrie 1977 şi 2 aprilie 1982.
Dacă viaţa nu este un crescendo, atunci ea rămâne o simplă chestiune de biologie
