Ma gandeam, citind acest roman, ca autorul face parte din ultima generatie care mai cunoaste de visu "la belle epoque", ce insemnau Bucurestiul intr-adevar parizian in atmosfera, un bal stralucitor, relatiile intre oameni bazate pe un incredibil simt al nuantei, al "nespusului" care sugereaza totul, al freneziei de a trai "total", senzorialitatea parfumurilor si a elegantei cotidiene sau a restaurantelor exclusiviste etc.
Un roman care se citeste cu placere, despre o lume disparuta, nesupravietuind decat in poveste...- Christian Craciun.
Densitatea epica a palimpsestului de romane vine tocmai din frenezia de a elibera o multime de povesti, din diferite epoci.
Alecu Ivan Ghilia are evident placerea de a povesti si de a picta narativ contexte de epoca.
Avem deci un roman in care atmosfera e totul, un fel de cronica de familie, de fapt a doua neamuri, cu nesfarsite ramificari in trecut, unite si despartite de uri si aliante vechi.
Ci numai in amintiri.
Indescriptibile altfel decat literar, astfel de lucruri s-au pierdut definitiv, vor ramane inaccesibile celor de azi, ele nu sunt de aflat in arhive.
Ma gandeam, citind acest roman, ca autorul face parte din ultima generatie care mai cunoaste de visu "la belle epoque", ce insemnau Bucurestiul intr-adevar parizian in atmosfera, un bal stralucitor, relatiile intre oameni bazate pe un incredibil simt al nuantei, al "nespusului" care sugereaza totul, al freneziei de a trai "total", senzorialitatea parfumurilor si a elegantei cotidiene sau a restaurantelor exclusiviste etc
