in biroul lui de presedinte de la Uniunea Scriitorilor, suporta cu stoicism vizitele tuturor celor care voiau sa-l viziteze, unii dintre ei atat de enervanti incat altcineva in locul lui i-ar fi dat imediat afara, nu pe usa, ci pe fereastra.
Treptat, insa, s-au stins, pentru ca organizatorii - adica Laurentiu Ulici si atat - n-au cedat presiunilor..
S-au auzit proteste vehemente, bineinteles, mai mult in joaca.
Imediat, presedintele ne-a convocat pe toti in sala de mese si ne-a anuntat: - Organizatorii au hotarat sa ofere cinci premii.
Eu am iesit pe locul patru, iar Laurentiu Ulici - pe locul cinci.
Concursul s-a desfasurat corect, dupa toate regulile unui campionat de sah.
Eram de aceeasi parere.
Nu am venit aici sa impartim ajutoare sociale. - Un concurs serios inseamna premii putine si mari.
Dar presedintele Uniunii Scriitorilor a ramas neclintit in hotararea lui.
Suma pusa in joc era destul de mare si se gandeau ca n-ar fi fost rau sa ajunga cate ceva la cat mai multi dintre ei.
Unii dintre participanti au protestat.
Fara ex equo, fara mentiuni.
Si vor fi trei premii: unu, doi si trei.
Si ne-a anuntat ritos: - S-au inscris in concurs saizeci de scriitori.
A facut rost si de bani pentru premii, de la o firma al carei proprietar era mare iubitor de sah.
Voia sa-mi demonstreze, practic, ca e invincibil, asa cum sustineau multi scriitori (indoctrinati, bineinteles, tot de el).
M-a invitat si pe mine, intrucat de multe ori, intalnindu-l, ii declaram, provocator, ca joc mai bine decat el.
Intr-o primavara, a organizat un concurs de sah pentru scriitori, la Sinaia.
Mi-aduc aminte o imprejurare in care si-a folosit aceasta capacitate de a demonstra orice, chiar si contrariul a ceea ce demonstrase cu o clipa inainte.
Fiecare discutie cu el era si un joc, in care lui ii revenea rolul de magister ludi.
Era amuzant sa-l asculti dezvoltand teorii - literare sau politice - cu o inepuizabila placere a construc-tiei fanteziste de idei.
Dar Laurentiu Ulici avea rabdare cu ei si continua sa-si indeplineasca multiplele obligatii in mijlocul peroratiilor si vociferarilor, care luau uneori amploarea unui vacarm. in biroul lui de presedinte de la Uniunea Scriitorilor, suporta cu stoicism vizitele tuturor celor care voiau sa-l viziteze, unii dintre ei atat de enervanti incat altcineva in locul lui i-ar fi dat imediat afara, nu pe usa, ci pe fereastra
