Poeta Virginia Buzdrug iese la rampa ca un actor grabit sa joace rol dupa rol, imbracand realitatea in ,,straie" fastuoase, inadins pregatite pentru a-si sarbatori viata in toata complexitatea ei, cu lumini si umbre, cu urcusuri si coborasuri, dar de fiecare data iesind invingatoare, continuandu-si travestiul vietii in diferite ipostaze.
Dar, continuandu-si confesiunea, poeta iese din acest balast cotidian, cautand o compensatie pe care o gaseste prin evadar.
Exista un amestec de registre stilistice, un amalgam de iluzii si deziluzii, totul pare a fi cioplit din contraste, din alb si negru, trairi contradictorii, dar la fel de puternice si de autentice.
Tendinta aceasta de a oferi umbrele si luminile unei vieti traite ca spectacol este intalnita de la un capat la altul al volumului Urma pasilor pierduti.
In aceasta ipostaza de tribun fara rezerve, de pe aceeasi scena, lasa sa se vada culisele, aratand cu degetul, parca, usile inchise unde se fac si se desfac legi, unde cei de la putere devin mici dumnezei, sfidand si adunandu-si averi, intr-o societate in care predomina nonvalorile, dar, in acelasi timp, asistam la neputinta omului simplu de a iesi din ghearele saraciei si ale devalorizarii.
Cu aceeasi luciditate, poeta isi exprima raspicat deziluzia pe care o traieste intr-o societate nedreapta. (Concertul noptii) In acest spectacol plin de fast, poeta creeaza o trapa intunecoasa ca si cum ar smulge "valul de purpura si aur peste tarana cea grea", un vers eminescian in spatele caruia se ascunde poeta, uitand de toate.
Demersul estetic al Virginiei Buzdrug este acela de a-si juca rolurile vietii /sub al meu cer instelat,/ chiar pe-a noptii vrajitoare/, alaturi de Luna si de Luceafar, asteptand sa se deruleze spectacolul vietii: / Si se pregatesc de scena,/ Sa deschida larg cortina,/ Greierasul cu pricina,/ Cu vioara lui straveche,/ a inceput a concerta. (Nedumerire) Cu aceeasi luciditate, poeta compune scenariul unui cotidian invins, invocand cu nostalgie spatiul rural de altadata, cu valori traditionale perene, in contrast cu realitatea de astazi, dezbracata de frumusete, insa o face cu amaraciune, nerecurgand la un registru stilistic acid, acuzator, ci doar constata cu amaraciune surparea valorilor, cautand solutii de a da un sens vietii sale prin evadare in vis, intr-un spatiu imaginar astral unde totul pare sa se incarce de frumusete si de vraja Lunii.
Viata ii apare ca un caleidoscop "pe un pat de flori mi-asterne,/ un cearsaf plin de culori,/ si ma-nalta apoi spre nori/.
Continuand pe aceeasi idee a refugiului in vis, poeta isi deruleaza calatoria imaginara: Sub cerul plin de stele,/ visele sa-mi impletesc,/ insa implinirea este posibila doar printr-un zbor chagallian, pe deasupra caselor, plonjand intr-un eden, "intr-o gradina cu flori", cuprinzand in brate, Luna-n vis,/ Doamne, cat e de frumoasa viata scursa-n Paradis/.
Nu intamplator, volumul se deschide cu poemul Mi-am permis sa visez.
Ravnind splendoarea, poeta este avida de fastuos, de straie noi, cauta lumini stralucitoare,/ ziua in amiaza mare,/ razele sa incalzeasca,/ sa patrunda-n larga zare/.(Cand) Cautandu-si confortul psihic intr-un carpe diem, poeta se disculpa pentru asa-numitele insomnii, evadand in vis.
Ne priveste cu indrazneala, isi pune pe tava trairile, constienta ca viata e ultima carte care trebuie traita pana la ultima fila: Deschid ochii dimineata,/simt ca m-am nascut din nou,/si mi se pare ca viata,/ am primit-o drept cadou/ (Cand).
Virginia Buzdrug scrie cu ravna, invitandu-ne intr-o calatorie fara sfarsit, fara angoase, ascunzandu-si lacrimile, confesandu-se cu o luciditate dezarmanta.
Intr-un astfel de discurs poetic amplu pe o intindere de vreo patru sute de pagini, se ambitioneaza sa spuna tot, fara sa mai ascunda nimic in vreun ungher al sufletului, convingandu-ne, pana la urma, sa-i dam dreptate.
La brat cu Luna, cu Luceafarul, intr-un alai de stele, poeta penduleaza intre teluric si inalt, printre anotimpuri destramate, aruncand secundele intr-un hau, regenerand sfidator, cautand Urma pasilor pierduti .
Poeta Virginia Buzdrug iese la rampa ca un actor grabit sa joace rol dupa rol, imbracand realitatea in ,,straie" fastuoase, inadins pregatite pentru a-si sarbatori viata in toata complexitatea ei, cu lumini si umbre, cu urcusuri si coborasuri, dar de fiecare data iesind invingatoare, continuandu-si travestiul vietii in diferite ipostaze
