„Petra vrea sa fie scriitoare, Petrei i-e frica sa fie mama.
Daca n-o cunoasteti pe Maria Manolescu dramaturga, Vinatori-culegatori e introducerea ideala, intr-o confruntare prieteneasca la gratar sta o viata-ntreaga de visuri ratate.” (Iulia Popovici) .
In textele inserate in roman e vorba si despre teatrul politic care-salveaza-lumea (not) si mai ales despre specialitatea semideclarata a romancierei, relatiile de iubire si de cuplu (acum, si la maturitate).
Petra, aceasta voce care se povesteste la persoana a III-a in romanul Mariei Manolescu, scrie piese de teatru, cu titluri care se tot schimba, si e fascinata de teatru, pe cale de mostenire de familie si din dor de tatal-actor disparut.
Din fericire, Maria Manolescu are simtul umorului si al grotescului, iar Petra supravietuieste scriitoriceste propriilor inchipuiri.
Pentru ca ne plac vinatorii, nu culegatorii, luptele scurte, nu cultivatul cu rabdare.
Niciuna dintre mamele cartii de fata (tinere sau batrine) nu e, filtrata prin ochii «rai» ai Petrei, o sfinta, fiindca lumea (a noastra) pe care o descrie Maria Manolescu e o lume a barbatilor, doriti, rasfatati, idealizati in varianta lor eroica si inaccesibila de cuceritori.
Dar literatura romana a zilelor noastre are tot mai multe scriitoare gata sa darime, cu scrisul lor, mitul maternitatii ca binecuvintare, ceas magic si predestinare.
O inchipuita.
Pentru o protagonista feminina in literatura romana, Petra e deosebit de antipatica. „Petra vrea sa fie scriitoare, Petrei i-e frica sa fie mama
