Unei plagi precum comunismul, nici daca am discuta un secol fara intrerupere nu i-am epuiza esenta.
Asa si cu inchisorile comuniste: urmaresti zbaterea v.
Tresaririle agonice ale animalului i-au ramas pe limba, drept marturie a zbaterii vitale.
In final ramii cu gustul celui care a fost silit sa manince o broasca vie.
Acribia autorilor are drept rezultat un tablou amanuntit al pecinginei comuniste: de la deportari la inchisori, de la executii la domicilii obligatorii, nimic nu e lasat pe dinafara.
Paul Goma sau Hans Bergel sunt doi dintre ei.
Mitric-Ciupe: in paginile ei gasim nu doar harta impartita pe tari a plagii comuniste, dar mai ales intilnim oameni a caror credinta nu a incetat.
Cristodulo si V.
Catalui, A.
Restul – tirade inutile menite a justifica un gol, golul celui care se priveste pe sine drept o bucata de materie in evolutie, in care creierul secreta tot: gindire, suflet si constiinta.
Nuantele acestea mi-au venit in minte citind cartea semnata de I.
Oamenii sunt convinsi ca nu au suflet, si de aici tot marasmul.
Iar daca astazi suntem martorii unei recrudescente a marxismului, este pentru ca ideea ca nu avem suflet a incetat sa mai fie o butada malitioasa, ci a devenit o convingere.
De la Platon incoace, adevarul acesta elementar e sursa demnitatii din noi, si orice doctrina ateista a cautat sa-l surpe facind uz de felurite mijloace.
Ceea ce se urmarea nu era instaurarea efemera a unei dictaturi, ci sleirea principiului interior al entuziasmului din om: credinta in suflet si in existenta unui empireu unde el ajunge dupa moarte.
Lupta lor nu privea ierarhia sociala sau regimul administrativ din tara, ci inaltimea sufletelor lor.
E nevoie de interventia unui factor inuman pentru ca elixirul egalitatii universale sa fie ingurgitat fara reactii adverse.
Cei dintii care au ajuns la gindul originii diabolice a comunismului au fost detinutii politic: ei au simtit ca razboiul in care nimerisera nu era de sorginte politica, ci de factura curat spirituala.
Oamenii, oricit de trogloditi, indobitociti sau idioti ar fi, nu ar putea sa atinga pragul unei conceptii atit de "elevate“ despre om.
Tocmai de aceea indraznesc a rosti imposibilul: dovada ca Diavolul exista sta in perpetuarea tiparului de gindire comunist.
E un alt fel de a spune ca exista ceva iremediabil demonic in miezul conceptiei comuniste: a nega sufletul din om, a-l infiera pe Dumnezeu drept o gaselnita de care popii fac uz spre a le picura credulilor otrava religiei - negarile acestea nu pot mocni decit in spiritul unei fiinte inumane.
Cind in Uniunea Europeana un ipochimen ca Juncker e manevrat ca o marioneta careia i se dicteaza nu doar ce sa spuna, dar mai ales tonul cordial cu care trebuie sa tamaieze amintirea unui ideolog criminal, intr-o asemenea Uniune, plaga comunista nu apartine trecutului, ci se prelinge spre noi dinspre viitor.
Un asemenea gest nu poate fi calificat in termeni de gindire normala, e cum ai vrea sa descrii miasma unei latrine cu ajutorul notelor din gama muzicala.
Daca credeti ca bat cimpii, amintiti-va de gestul lui Jean Claude Juncker de a inaugura in 2018, la Trier, statuia lui Marx.
Nici un om, oricit de istet ar fi, nu ar putea scorni o momeala atit de apetisanta ca pleasca egalitarismului scutit de exploatari si instrainari.
Ce spun poate suna a fantasmagorie spaimoasa ivita dintr-o minte atinsa de fobie mistica, dar dupa ani de-a lungul carora am urmarit flagelul marxist, am ajuns la o concluzie dureroasa: dereglarea mintii celor care sunt infestati de microbul marxist e atit de profunda, ca sursa lui depaseste putinta omeneasca de a-l combate.
Raul acesta e o vointa malefica pina intr-atit de subtila incit incercarea de a o pune in seama omului e sortita esecului.
E poate cea mai adinca intelegere a comunismului aceea de a intui ca in spatele lozincilor egalitariste cu care a devastat jumatate de planeta, se ascunde un rau de origine neomeneasca.
Cauza nu sta atit in amploarea lui, pina intr-atit de indubitabila ca nici o alta catastrofa ideologica nu-i poate face concurenta, cit in radacina lui metafizica.
Unei plagi precum comunismul, nici daca am discuta un secol fara intrerupere nu i-am epuiza esenta
