Viaţa şi pătimirile păcătosului Sofronie, tradusă acum pentru prima oară în limba română, a fost scrisă la Bucureşti, în anul 1805, de către Episcopul Sofronie de Vraţa – canonizat de Biserica Bulgară în 1964, cu data de prăznuire 11 martie –, refugiat pe atunci la nord de Dunăre.
Cununa sfinţeniei sale avea să fie împletită însă tocmai din aceste împilări şi strâmtorări ale „păcătosului Sofronie”, cum obişnuia să‑şi spună, toate descrise cu o adâncă sinceritate şi smerenie în paginile acestei cărți..
Marele ierarh şi cărturar a trăit într‑o perioadă de nedreptăţi fără seamăn, fiind umilit, batjocorit în fel şi chip, strâmtorat şi asuprit din toate părţile.
A trecut la cele veşnice în 1813, fiind înmormântat în biserica metocului Mănăstirii Cotroceni, din incinta hanului Şerban Vodă (în centrul istoric al Bucureştilor) – astăzi dispărut.
Sofronie de Vraţa a fost, după unii cercetători români şi bulgari, vieţuitor o vreme la Mănăstirea Mărcuţa, iar mai apoi egumen al Mănăstirii Mihai Vodă – ambele din Bucureşti.
Mai mulţi istorici, dar şi câteva aghiografii mai vechi, sunt de părere că episcopul bulgar a fost cel care l‑a hirotonit ierodiacon pe Sfântul Calinic de la Cernica.
Viaţa şi pătimirile păcătosului Sofronie, tradusă acum pentru prima oară în limba română, a fost scrisă la Bucureşti, în anul 1805, de către Episcopul Sofronie de Vraţa – canonizat de Biserica Bulgară în 1964, cu data de prăznuire 11 martie –, refugiat pe atunci la nord de Dunăre
