La câteva sute de ani după trecerea Cuvioșilor Daniil și Misail la cele veșnice, credincioșii, convinși de sfințenia vieții lor, încă mai caută locurile nevoințelor, fie chilii săpate în piatră cu multe jertfe, fie crăpături ale pământului.
Am considerat a fi datoria mea de a cerceta viața acestora și, constatând, la rândul meu, sfințenia vieții cuvioșilor amintiți, am alcătuit o comisie care să se ocupe de elaborarea argumentelor pentru canonizarea lor oficială de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, constatând că acești cuvioși ai Bisericii de pe tărâmurile vâlcene au dus o viață bineplăcută lui Dumnezeu și, prin darul lui Dumnezeu, sunt făcători de minuni, a hotărât trecerea lor în rândul sfinților din calendarul Bisericii noastre, cu dată de prăznuire la 5 octombrie, subliniază Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul înainte al volumului..
Acest fapt era mărturisit mai ales de toți cei care într-un fel sau altul au aflat mult ajutor de la aceștia, existând până în zilele noastre mărturii ale minunilor săvârșite de ei, dar l-am și găsit ca realitate concretă în momentul în care am fost chemat la slujirea ca arhipăstor al ținutului vâlcean, loc unde s-au nevoit Sfinții Cuvioși Daniil și Misail.
Toți credincioșii din ținutul Olteniei de sub Munte, și nu numai ei, îi cinsteau pe acești cuvioși pustnici ai Bisericii noastre strămoșești ca sfinți.
La câteva sute de ani după trecerea Cuvioșilor Daniil și Misail la cele veșnice, credincioșii, convinși de sfințenia vieții lor, încă mai caută locurile nevoințelor, fie chilii săpate în piatră cu multe jertfe, fie crăpături ale pământului
