„Eu am fost cea care a citit mai intii cartea, eu am fost cea fascinata si inspaimintata de ea.
I-am spus ca importante erau lucrurile pe care le desluseau oamenii cind o citeau, dar n-a vrut sa plece urechea la mine.” (Orhan Pamuk).
I-am spus ca nu cartea era de vina, ca erau nenumarate alte carti de acelasi fel.
Jurase sa se razbune pe ea pentru ca provocase toate acele deziluzii si frinsese atitea vieti.
Mi-a spus, vorbind despre carte, ca ii abatuse din cale pe foarte multi oameni, ca le smintise Viata foarte multor nefericiti, ca era izvorul tuturor relelor.
In cele din urma, iubitul meu a revenit la mine, dar era cu totul altul.
Pentru ca intre noi incepeau sa se iste certuri, l-am lasat singur in cautarile lui, m-am intors acasa, la mama si la tata, si l-am asteptat.
Am pornit la drum, am colindat oras cu oras, am fost induiosati de laturile superficiale ale vietii, am patruns in maruntaiele ascunse ale culorilor, am cautat esenta, dar n-am izbutit sa o aflam.
Era iubitul meu.
Desi i-am spus ca la mijloc nu era decit o carte, nu l-am putut indupleca.
A fost fascinat, dar nu s-a multumit cu asta, ci si-a dorit sa plece pe tarimul acela.
Am gresit cind i-am dat-o s-o citeasca, socotind ca si el va fi la fel de fascinat ca mine. „Eu am fost cea care a citit mai intii cartea, eu am fost cea fascinata si inspaimintata de ea
